Totul pentru Toti !

Why is Dropbox more popular than other programs with similar functionality?

2011-10-23T21:39:00.000+03:00

Dropbox in a new round of financing has carry out $250 million, make the company's total capital to $257 million, the latest company valuations for 4 billion dollars.
This round of financing Index Ventures brought by the cast, sequoia Capital with the old investors cast, in addition to join the Benchmar Capital, Goldman sachs and other new investors.Dropbox currently has more than 45 million users, every three days can store up to 1 billion files, users of this year is expected to rise a robust growth 2 times.The company said in a statement that the new funds to be used for resources strategic cooperation and merger and acquisition of new employee's employment.One of the enemy Dropbox Box also recently received a large financing, total capital to $162 million.
author:Linux Geek

Why is Dropbox more popular than other programs with similar functionality?

Some pretty extensive answers here, but in a nutshell:

It's simple.

It WORKS, except in China.

It's cheap (free).

It's universal (PC, Mac, Linux, mobile).

Effectively combines fun and function (love sharing with others).

The social networking angle works well.

A business case can also be made for this - we're using it in our work with field techs.

It's scalable - after people see the benefits, paying for additional storage or history has more value.

Great for critical files (like photos, docs, etc.)

Catchy name and graphic (branding/marketing)

The network effect (compare it with its competitors using Google trends)

And finaly Dropbox, it’s a good thing…

Dropbox.16GB Free Online Backup & Storage ..

2011-10-23T21:38:00.000+03:00

Dropbox is a handy little tool for anyone who works with more than one computer, or has the need to deliver or receive files from others.

What is Dropbox?

To put it simply, Dropbox is a provider of online storage space. But to leave it simply at that would be a gross understatement. Dropbox has been made with integration in mind, and it integratesbeautifully.

Integration

One of the best features Dropbox has to offer is it’s desktop integration. No clunky interface, or hard to manage uploads. Your Dropbox appears on your desktop as a folder, and you can do any and everything to the files in your Dropbox, that you would normally do to all your other files.

To upload a file, simply drag and drop a file into the folder and Dropbox automatically uploads it. Every time you save or make changes to a file in your Dropbox, it’s automatically uploaded. Waiting for a file from someone else you’re sharing a folder with (more on sharing folders below)? Either with Growl (Mac), or a toolbar popup (Windows), you will be alerted to the changes on your Dropbox.

Public Links

Have a file on your Dropbox that you want to share with someone, but don’t want to give them access to your other files? Dropbox lets you create public links for files in your public folder. Simply move your file into the public folder, left click it, select drop box and copy public link. Then simply paste the link into an email, or wherever, and you’re set.

This is a great feature, and couldn’t be any more simple.

Share Folders

Dropbox also gives you the ability to share a whole folder with others. To do so, you simply specify the email addresses of those you wish to share with, and if they don’t already have an account with Dropbox, an email is sent to them. This makes it so convenient and easy to work closely with someone else on a project.

One thing that confused me about Share Folders is the data management. I, at first, thought that since I was sharing a folder, whatever someone else uploaded a file, it would be counting on my account. I found this to be incorrect. Anything you, or anyone else, uploads to share folders, is counted against everyone. So take it easy on the Share Folders. ;-)

Web Interface

An alternate web interface is also available, allowing you access to your files on any computer, even without the software installed. With the website interface, you get a more refined selection of options. The ability to view past versions of your files, retrieving files you have deleted, adding share folders, and more.

A small thing to keep in mind though – upload through the web interface it limited to 350MB per file. But, uploading a file through the Dropbox software has no limit.

Add-Ons

Dropbox supports Add-Ons to it’s software. There are platform specific applications and widgets that refine Dropbox even more, or there are online apps, such as PHP classes for adding an upload form to your website that uploads files to your Dropbox (Think client uploads). Just remember the 350MB upload limit through Dropbox’s website.

The Not So Good…

If I had to find anything negative to say about Dropbox, it would be these two small things.

First, the upload/download data that is displayed on your desktop isn’t enough for me. All that is displayed is the number of files being uploaded, the speed, and how much longer until the upload/download is complete (right). If they only added the total data is being transferred, how much has transferred, and how much is left. An estimated time until completion is not enough.

The second would be deleting files. While I like that Dropbox gives you the ability to retrieve files you have deleted, I feel the system should be more refined. When you delete files, they are only hidden in your Dropbox, and then have to be purged through the web interface to be complete deleted. To purge files, you have to do each one individually, through the web interface. I think Dropbox should add the option to both automatically purge deleted files after a certain amount of time, and an option to purge all deleted files from your Dropbox. And the ability to purge files from your desktop. At least deleted files that haven’t been purged don’t count against you.

Again, these aren’t huge things, but still something to bring up.

So…

Dropbox is a great service and I would highly recommend it for anyone having to deal with networks and multiple computers. It makes everything just so much simpler.

At the time of writing this, Dropbox provides 3 different types of accounts. The free account gives you 2GB of storage space, while the other 2 paid accounts are 50GB and 100GB at $10/month and $20/month respectively, with discounts for annual payments. The 2GB free account is an incredible deal when you think about it, considering most other products of this type don’t even offer a free account.

And for the best users Dropbox can give you 16gb for easy how, first off all download the program Dropbox.

Oh, did I mention it’s cross-platform? (Windows, Mac, Linux) ;-)

Download Dropbox

Iphone 4S Vs Samsung Galaxy SII ( test)

2011-10-18T16:54:00.001+03:00

Jurnaliştii de la Electronic Break au facut un test.. Au luat un iPhone 4S şi un Samsung Galaxy SII şi au mers pe bulevard pentru a vedea cum vor reacţiona la căzături.Testele au fost făcute din mai multe unghiuri, telefoanele au fost “scăpate” din lateral, pe spate şi cu faţa în jos, în cam toate variantele posibile să i se întâmple unui neindeminatic.

Rezultatul testului il vedeti in video de mai jos:

Minunile Republicii Moldova

2011-10-18T13:58:00.001+03:00

Republica Moldova este plasata in sud-estul Europei si se margineste le est cu Ucraina, la vest cu Romania. Peisajele aici sunt foarte diverse. la nord – stinci imense, centrul este caracterizat de canioanele de pe malul Nistrului, insa sudul este o adevarata oaza a lumii salbatice: balti, lacuri, o adevarata rezervatie naturala unde pasarile isi gasesc linistea. Splendorile acestei palme de pamint uimesc privirile anume prin linistea cimpiilor, care astern la poalele stincilor batrine, prin borderiile verzi ale livezilor, prin liniile corecte ale viilor care se intind peste orizonturi. Apa rece din fintinile plasate pe la rascruci de drumuri, umbra stejarilor seculari din codri fac anume R.Moldova deosebita de alte locuri. Bineveniti sunt toti acei dornici de istorie, captivati de tainele pamintului. Va invitam in R. Moldova, tara legendelor, unde natura si-a pastrat divinul. Sa vizitati cele 7 minuni care intr-o masura, si ele au stat la baza istoriei noastre.

Pestera Criva

In partea de nord-est a Basarabiei, in anul 1959, dupa o explozie produsa in cariera de ghips s-au deschis doua guri, din care tisne apa. Astfel a fost descoperita o adevarata geoda, una dintre cele mai mari pesteri din lume formata in roci de ghips. Bastinasii au numit-o Cenusareasa. uneori apa izbucnea si mai puternic din adincuri, alteori se potolea. Tractoarele nu reauseau sa scoata camionele, excavatoarele si alte tehnici prinse la fundul carierei. Au fost puse in functiune patru pompe si abia dupa citeva saptamini au reusit sa continue lucrarile de extragere a ghipsului.In anul 1969 un grup de savanti geografi ai Academiei de Stiinte a RM au executat prima patrundere in pestera. Spre regret, argila prea umeda si lipicioasa, cu multe biltoace, au esuat cercetarile. In anul 1977, sectorul de geografie isi reea pozitia, organizind o echipa de 9 studenti. Repartizati in doua grupuri , timp de o luna(15 iulie – 14 august), petrecut au pornit intr-o calatorie subterana. Astfel s-a obtinut harta primelor 10 km ai subteranei. Cele mai mari Sali au fost numite “Sala celor 100 de metri”, “Sala asteptarii”, “Soborul” s.a. Altele au fost numite dupa formele pietrelor cazute sau cristalelor gigante ce se aseamana cu animale. labirinturile din pestera sunt foarte ramificate. Se intilnesc pe alocuri chei.

Majoritatea salilor au plafonul boltit in stil gotic, cu inaltimea de circa 11 metri. latimea tunelurilor este de 30-40m, iar lungimea variaza intre 60 pina la 100m. in Sala asteptarii sunt 11 coloane pe care se sprijina plafonul, dintre care una e spalata la baza si nu ajuge pina la pamint aproape cu un metru. In galerii exista citeva fintini cu apa. Majoritatea plafoanelr si perezilor seamana cu mozaicul, datorita formatiunilor care rezulta din procesul de cristalizare a ghipsului.

Daca luminezi peretii si plafoanele din pestera, care s-au format in decursul a citeva milioane de ani, vei ramine uimit de sclipirea spectrului de cristale. Unele stelute continua sa straluceasca chiar daca stingem felinarul. Cu o lumia verzuie-argintie sclipesc si unele ciuperci ce acopera argilele si toate obiectele lasate aici pentru citeva zile. Salile par a fi construite de aceeasi mina, ina sunt separate in individualitate de niste cascade subterane. Golurile formate in pestera sunt de 3-4 nivele, dintre care cele mai accesibil sunt doar cele doua din mijloc. Cel mai superior nivel alocuri este deteriorat, devenind inaccesibil. Cel inferior este in permanenta umed, persista vaporii de gaze subterane, toxice. De aceea accesibilitatea este limitata. Pestera Cenusareasa de la Criva poate fi utilizata pentru turism, caci ea ocupa locul trei in Europa dupa lungime si grandiozitate si locul sapte in lume printre pesterile din ghips.

Manastirea Hancu

Manastirea Hancu a fost construita pe locul schitului de calugarite in anul 1678 de catre marele stolnic Mihail Hancu dupa dorinta uneia dintre fiicele sale, care a intrat in calugarie cu numele Parascheva. Pina in XVII schitul purta numele de Viadica.
Din cauza navalirilor tatarilor, maicile au fost nevoite sa plece in alta parte, lasand schitul parasit pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Dupa venirea in Basarabia a ostii rusesti sub comanda feldmaresalului Rumeantev in anii 1770-1772, urmasii familiei Hancu 1-au rugat pe ieromonahul Varlaam de la manastirea Varzaresti sa se ocupe de schitul parasit. Acesta, impreuna cu un grup de monahi veniti cu dansul, aduce in ordine gospodaria, repara chiliile si, in timp, manastirea devine locuinta de monahi. Atat viata launtrica monahala a schitului, cat si gospodaria lui de obste, s-au dezvoltat mult in vremea staretului Dosoftei, bulgar de obarsie. Din vremea lui, anume de la 1836, schitul este considerat manastire. In locul bisericii de lemn, el zideste in 1835 una de piatra cu hramul Sfanta Cuvioasa Parascheva, iar in 1841 inalta o alta biserica de piatra cu hramul Adormirea Maicii Donmului, ridica corpuri de chilii pentru monahi, aduce apa in manastire si face o multime de imbunatatiri gospodaresti. e la sfarsitul secolului XIX manastirea era cunoscuta sub numele de Hancul-Parascheva.
Pamanturile, averea si edificiile manastirii au fost nationalizate in 1944, iar in 1956 manastirea a fost inchisa si calugarii au fost alungati. In prima vara anului 1992 la Hancu se inninteaza manastirea de calugarite. La 10 septembrie 1992 a fost inceputa reconstructia manastirii. In anul 1993 au fost finisate lucrarile de reparatie a bisericii de iarna Adormirea Maicii Domnului, care este incadrata intr-un corp al staretiei, zidit in 1841. Tot atunci, ea a fost pictata, provizoriu, si sfintita. In 1998 interiorul bisericii a fost repictat.
Biserica de vara Sfanta Cuvioasa Parascheva a fost construita in anul 1835 si reparata abia in 1996.

Cetatea Soroca

Se gaseste in mijlocul orasului Soroca, la circa 160km spre nord de Chisinau. In perioada medievala cetatea Soroca facea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei, care includea: 4 cetati la Nistru, 2 cetati pe Dunare si 3 cetati in nordul tarii. In asa fel, cu un adevarat “brau de cetati din piatra”, erau protejate hotarele tarii.

Cetatea Soroca a fost construita la trecatoarea peste Nistru pe locul unor fortificatii mai vechi. La 1499, din porunca Voievodului Stefan cel Mare, este inaltata o cetate patrata din lemn pe locul fortaretei genoveze Olihonia (Alciona). Intre anii 1543-1546, in timpul domniei lui Petru Rares, cetatea este rezidita din temelie de piatra, asa cum o vedem si astazi, adica rotunda cu diametrul de 37,5 m si cu cinci bastioane egal departate intre ele. Mesterii au pus la baza calculelor lor legea suprema a armoniei “sectiunea de aur”, fapt care face cetatea unicala printre mostrele de arhitectura defensiva din Europa.
Cetatea Soroca mai este cunoscuta si drept loc unde s-au intrunit ostirile moldovene sub conducerea celebrului om de stat Dimitrie Cantemir si armatele rusesti conduse de tarul Petru I in timpul campaniei de la Prut impotriva ostasilor turci in a. 1711.

In cetate au mai fost: Bogdan Hmelnitchi, Timus Hmelnitchi, Alexandru Suvorov s.a.
Fortareata este unicul monument medieval din Moldova, care s-a pastrat asa cum l-au conceput mesterii, iar in bastionul de la intrare exista o biserica mica militara.
Cetatea Soroca este o cetate moldoveneasca din secolul XV, intemeiata de Stefan cel Mare, in fata vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortarete genoveze, Alciona. Cetatea a fost reconstruita ulterior de catre Petru Rares, care a reconstruit zidurile in piatra.

Orheiul Vechi

Complexul muzeal-arheologic Orheiul Vechi este amplasat in valea Rautului, un afluent de dreapta al Nistrului, pe teritoriul comunei Trebujeni din raionul Orhei al Republicii Moldova. Este unul din principalele obiective turistice din Republica Moldova, candidand pentru includerea in Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici poate fi urmarita intreaga istorie ce s-a produs in spatiul Pruto-Nistrean. Aici s-au pastrat ramasitele unei asezari geto-dacice din perioada secolelor VI-V i.e.n. insa au fost descoperite vestigii arheologice cu mult mai vechi, din epoca paleoliticului, adica acum 20-25 mii de ani.

S-au gasit si ramasite ale unei assezari din epoca neoliticului, datata cu mileniile 3-4 inainte de Hristos. La inceputul sec.XIV – sfarsitul sec. XIV Localitatea e cucerita de Hoarda de Aur, care ii schimba numele in Orasul Nou (in araba Shehr al Jedid, in turanica Yanghi Shehr). Din aceasta perioada dateaza cetatea din piatra. Conform unor surse, in perioada 1363-65, Orheiul Vechi a fost resedinta conducatorului Hoardei de Aur, Abdallah han. In ultimul sfert al secolului XIV, tatarii Hoardei de Aur sunt alungati din Orheiul Vechi de moldoveni. Incepe procesul de transformare a orasului oriental in oras moldovenesc. Pe timpul lui Stefan cel Mare, cetatea din piatra este reparata, inzestrata cu artilerie de foc si transformata in resedinta parcalabilor de Orhei. In cadrul complexului arheologic Orheiul Vechi se delimiteaza cateva constructii monumentale din piatra, care prezinta un interes deosebit, atat din punct de vedre stiintific, cat si din punct de vedere muzeografic. Printre acestea se remarca cinci obiective: cetatea getica, cetatea medievala, feredeul, hanul si biserica. Aici exista, de asemenea, un sir de grote, care strapung malurile stincoase, care pe parcursul istoriei acestea au devenit locasuri sfinte, care sunt clasificate de carte arheolegi in 4 grupe;
- Manastirea Bosie, foarte veche, care a funstionat in sec XV, dar posibil si mai demult.
- Complexul de sub cruce, numit Butuceni, cu o biserica sapata in stinca, care este un unicat arhitectonic, fiin construita dupa niste modele mai vechi.
- Complexul de chilii in patru nivele.
- Complexul calugarilor sihastri sau Chiliile lui Rafail.
Faima complexelor ramine in memoria vizitatorilor ca o adevarata carte deschisa. Datorita maretiei Canionului la orheiul Vechi, soarele nu se grabeste sa rasara, insa spre sfirsitul zilei, se grabeste sa apuna Pe parcursul zilei, Canionul isi schimba culoare de mai multe ori, in dependenta de caderea luminii si gama de culori difera de la un anotimp la altul.

Milestii Mici

Milestii Mici este o localitate situata la 20km la sud de Chisinau, in Raionul Ialoveni, Republica Moldova. Localitatea a devenit faimoasa pentru colectia sa de vinuri (Colectia de Aur). Aceasta a intrat in Cartea Recordurilor ca cea mai mare colectie de vinuri din Europa, cu peste 1,5 milioane de sticle de colectie. In total numarul de sticle prezente in pivnitele de la Milestii Mici depaseste 2 milioane.

Complexul de galerii (pivnite) de la Milestii Mici este la randul sau cel mai mare din lume, intinzandu-se pe aproape 250 km, din care doar 120 km sunt folositi, Pina atunci aici a existat o cariera, de unde se extragea piatra de calcar, folosita la constructii, tot de aici a fost extrasa piatra pentru reconstructia capitalei, de dupa razboi. Vinurile pastrate aici sunt in proportie de 70% vinuri rosii, cu numai 20% vinuri albe si 10% vinuri de desert.

Trei factori primordiali s-au imbinat armonios pentru imbunatatirea si elaborarea produselor vinicole de elita de-a lungul istoriei crearii si fondarii Intreprinderii de Stat Combinatul de Vinuri de Calitate “Milestii Mici”: materie prima de inalta calitate pentru producerea vinurilor, vase tehnologice performante pentru pastrarea vinului, conditii ideale pentru maturarea vinului. Intreprinderea a fost fondata in 1969 ca Sectie de Pastrare a Vinurilorde Marca in componenta sovhozului-fabrica “Moldova”. Primele stocuri de vin au fost aduse aici la sfarsitul anilor 60, iar rezultatele au fost, pur si simplu, impresionante. Umiditatea relativa (85-95%) si temperatura constanta (+12-+14 grade C) sunt conditii ideale care asigura pastrarea si maturarea adecvata a vinurilor sub pamant.
Cantitatile nu prea mari de vin (nu mai mult de 100 mii dal) erau pastrate in budane de stejar si cisterne emailate, in racoarea si linistea solemna a beciurilor de la Milestii Mici.

Cu cat mai mult vinul este pastrat in astfel de conditii, cu atat mai mult isi imbunatateste calitatile sale organoleptice. Timp de mai multe decenii aici se aduc cele mai bune vinuri din Moldova si doar aici devin exceptionale vinuri de colectie si vinuri de calitate superioara. Fiti bineveniti in galeriile vinicole suberane, pentru ca vizitind o data, veti reveni mereu in cautarea vinului visurilor Dumneavoastra pastrat in cea mai mare pivnita din lume.

Manastirea Capriana

Importanta mentiune documentara a manastirii Capriana dateaza din 1429 – un uric prin care Capriana primeste statutul de manastire domneasca din partea domnului Alexandru cel Bun. In acest act lacasul sfant este numit “manastirea de la Vasnovat unde este egumen Chiprian”. Aici se aminteste ca manastirea este ctitoria razesilor din satul Mereni. Avand statutul manastire domneasca, asezamantul monastic s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. Manastirea, care a fost construita la inceput din lemn si a suferit de pe urma navalirii repetate ale tatarilor sau turcilor. Stefan cel Mare este ctitorul bisericii din piatra cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1491 – 1496). In 1542 – 1545, domnitorul Petru Rares a hotarat efectuarea unor ample lucrari de restaurare, dupa cum se consemneaza in cronica lui Grigore Ureche. Intre anii 2003 – 2005, la manastirea Capriana au avut loc ample lucrari de restaurare cu bani de la bugetul statului dar si de la numerosi donatori particulari. De retinut faptul ca regimul comunist a promovat imaginea bisericii tariste, construite in anul 1903, in detrimentul manastirii voievodale care nu corespunde arhitecturii ruse ci arhitecturii monahale romanesti, aidoma cu cea a manastirilor din Nordul Moldovei. Numeroase clipuri si filme prezinta noua constructie tarista, biserica de iarna in stil rusesc, drept manastirea Capriana, fapt cu atat mai condamnabil cu cat adevarata biserica voievodala, aflata la doar cativa zeci de metri de biserica noua, nu este inca renovata si in interior. Regimul comunist al presedintelui Voronin a anuntat incheierea lucrarilor de renovare a complexului monahal cu toate ca lucrarile la adevarata biserica voievodala a lui Stefan cel Mare nu fusesera inca finalizate. Confuzia intre cele doua biserici este mentinuta si astazi in detrimentul ctitoriei voievodale autentice, slujba religioasa nefiind oficiata in biserica lui Stefan cel Mare. Una dintre explicatii consta in faptul ca Mitropolia Moldovei, aflata in subordinea Bisericii Ortodoxe Ruse doreste sa acrediteze ideea unei istorii comune a bisericii ruse si a credintei in Basarabia. Precizam faptul ca in Basarabia exista o Mitropolie a Basarabiei si o Mitropolie a Moldovei, cea din urma fiind subordonata Moscovei.

“Suta de movile”

Amplasament: raionul Rascani, intre satele Branuste si Cobani (raionu Glodeni), ocolul silvic Rascani, Avrameni-Nagornoe, parcelele 32, 65; Petruseni, parcelele 26-31. O multime de movile cu inaltimea de 15-30 m pe terase in apropierea Prutului. Versantul abrupt este impaduirit. Izvoare, mlastini. Monument al naturii. Rezervatia “Suta de movile” e incadrata in etajul de cvercete cu stejar (FD1) cu tipul de statiune: – Deluros de cvercete cu stejar pedunculat, platouri, versanti cu pante mici de bonitate mijlocie si superioara, cenusii edafic mare. Au fost identificate doua tipuri de padure: – Stejaret pe platouri din regiunea de deal de productivitate mijlocie; – Stejaret cu cires de productivitate mijlocie. “O Suta de Movile” prezinta un peisaj de o mare valoare stiintifica si estetica. Unii savanti constata ca “O Suta de Movile” (“Centum Monticuli” dupa Dimitrie Cantemir”) este unicul loc din Europa, unde sunt concentrate intr-un numar atat de mare recife submarine ale Marii Mediteraneene – bazin de apa tertiar, ce acoperea pe atunci teritoriul de azi al Republicii Moldova cu vreo 20 de milioane de ani in urma. Alti savanti considera ca movilele s-au format datorita alunecarilor de teren si prabusirilor. Acest peisaj unical este situat pe versantul vaii Prutului, la sud-sud-est de satele Braniste si Avrameni din jud.Balti. “O Suta de Movile” are o lungime de 8 km si o latime de 2,3-1,7 km, iar originalitatea lui este imprimata de multimea microformelor de relief – peste 3500 de movile, cu precadere alungite, pronuntate, cu pante abrupte si inaltimi de la 1-3 m pana la 30 m (“Movila Tiganului”). Peisajul cuprinde 6 terase ale Prutului, marcate de la altitudinea de 50-60 m a luncii pana la 160-170 m a versantului si se desfasoara pe o suprafata de cca 1600 ha. fasiile dintre randurile de movile sunt slab valuroase. Movilele si randurile formate de ele sunt paralele cu lunca Prutului. “Se spune ca aici au avut loc batalii crancene pe acest imens camp. Biruitorii si-au ingropat eroii, ridicand aceste movile: pentru cei de rand – mai mici, pentru capetenii – mai mari”.

Bibliografie:

http://www.criva.md/index.php?pagina=pestera

http://www.travelmoldova.eu/pages/manastiri/manastirea_hancu.php

http://orhei.dnt.md/

http://www.milestii-mici.md/rom/

Autor: Andrei Buga, www.descopera.org

Istoria Telefoanelor Mobile

2011-10-18T09:18:00.001+03:00

Primul apel de pe un telefon mobil a fost initiat in anul 1973 datorita inventatorului Martin Cooper, care era si vicepresedinte al Motorola. Cooper a folosit pentru demonstratia sa un prototip Motorola Dyna-Tac, care avea o greutate de aproximativ un kilogram.

De atunci, lucrurile au evoluat foarte mult, iar pana in 2007 tendinta de design aproape permanenta a fost de miniaturizare pe cat posibil a telefoanelor mobile. In 2007, odata cu aparitia iPhone, acest trend s-a diminuat iar astazi avem pe piata telefoane cu ecrane si de 5 inci.

sursa: itmoldova.com

10 dovezi ale denaturarii istoriei

2011-10-18T08:54:00.001+03:00

Se spune despre istorie ca este una dintre cele mai inexacte, mai usor de interpretat si de rastalmacit dintre stiinte. Iar dovezile care vin in sprijinul unei atare afirmatii sunt mai mult decat numeroase. In fapt, victoria unei parti este, inevitabil, infrangerea alteia, modul in care este redat firul intamplarilor fiind, de cele mai multe ori, unul subiectiv. Pe de alta parte, nu este niciodata usor sa judeci un om, chiar si in situatia in care ai in fata toate datele necesare unei portrezitari obiective, iar atunci, istoria si timpul sunt cele care stabilesc modul in care respectivul va fi vazut peste veacuri. Dar istoria greseste de foarte multe ori, iar perceptia noastra asupra variilor personalitati istorice este una radical opusa fata de ceea ce s-a intamplat in realitate... Mai jos, va prezentam o scurta lista cu unele dintre personajele istorice deformate substantial de catre ceea ce azi numim istorie...

Sfantul Patrick

Legendele impamantenite printre irlandezi, in mod special, sustin ca Patrick este sfantul irlandez care a alungat toti serpii din Irlanda si care i-a crestinat pe barbarii din acest colt de lume. Realitatea este ca Sf. Patrick a fost 100% englez, nascut in Cambria si luat in sclavie de catre razboinici irlandezi.

Dupa mai multi ani de servitute, Patrick a fost eliberat, el intorcandu-se in Anglia, acolo unde a devenit preot. Sfantul a revenit in Irlanda ca misionar, convertind la crestinism mii de irlandezi si de scotieni, printre acestia numarandu-se chiar si fii unora dintre liderii locali. In toata lumea, el este vazut astazi ca sfantul protector al Irlandei si cel care i-a adus pe irlandezi la crestinism.

Realitatea este ca Sf. Patrick nu este nici singurul patron al Irlandei si nici singurul care a dus misiuni de crestinare in Irlanda. Alaturi de el, irlandezii acorda un deosebit respect sfintelor Columba si Brigid din Kildare, sfinte care nu au fost cu nimic mai prejos decat Sf. Patrick. Cat despre alungarea serpilor de pe aceasta insula, nici nu poate fi vorba. In realitate, in Irlanda nu au existat niciodata, de-a lungul istoriei, astfel de reptile.

Pilat din Pont
Pilat Pontius, prefect roman in Iudeea in perioada anulor 26 - 36 d.Hr., este, cu siguranta, unul dintre cele mai blamate personaje biblice, multi crestini acuzandu-l, de-a lungul istoriei, de uriasa vina de a fi poruncit condamnarea la crucificare a lui Iisus. Este o conceptie tributara, poate, fanatismul religios dezvoltat de-a lungul secolelor in mediul crestin.

Biblia sustine, fara putinta de tagada, ca Pilat din Pont l-a aparat pe Iisus, incercand sa ii demonstreze nevinovatia in fata multimii care cerea moartea Lui. Pilat si-a argumentat depozitia sustinand ca el nu vede nimic provocator in actiunile Mantuitorului si nici vreo urma de tradare fata de evrei sau autoritatea romana. Prefectul chiar a propus ca un criminal de rand, Barabas, sa fie crucificat pentru a potoli setea de sange a acuzatorilor lui Iisus, dar nici aceasta propunere nu a fost acceptata de catre acestia.

In fata unei asemenea stari de fapt, Pilat a fost, fara doar si poate, lipsit de orice putere si a consimtit, pentru a evita un conflict cu populatia locala, sa dea infamul ordin de executie...

Ulysses S Grant
Este cel mai cunoscut si mai apreciat general yankeu din timpul razboiului de secesiune, invingator in fata armatelor sudiste si viitor presedinte al Statelor Unite ale Americii. Se spune despre Ulysses S. Grant ca a fost adorat de catre masele de alegatori asa cum niciun alt presedinte american nu a mai fost vreodata. Si totusi, intreaga sa reputatie a fost distrusa de uriasele scandaluri politice si de cele de coruptie la nivel inalt care au marcat efemera sa cariera pe scena politica.

Istoria il recunoaste astazi drept cel mai slab presedinte din istoria SUA, un alcoolic notoriu si un antisemit declarat. Cat adevar este, insa, in aceste informatii au relevat istoricii americani de abia in ultimii ani ai secolului XX.

Nimeni nu neaga faptul ca mandatul de presedinte al lui Ulysses S. Grant s-a dovedit un dezastru din toate punctele de vedere. Dovezile istorice indica, insa, faptul ca Grant nu a fost niciodata un alcoolic ci, mai degraba, un barbat nesigur, inteligent, retras, chiar timid. Nu exista nici marturii care sa confirme acuzatiile de antisemitism ale acestuia. De fapt, Ulysses S. Grant a fost unul dintre cei mai mari sustinatori ai drepturilor civile ale cetatenilor americani, indiferent de originea acestora.

La Malinche
Dona Marina, sau La Malinche, este una dintre cele mai misterioase figuri ale istoriei mexicane. Despre femeia cu acest nume se stiu astazi foarte putine lucruri, dovada si modul in care i-a fost rastalmacit rolul in istorie. Este cert ca La Malinche a fost fiica unul lider mayas, a ajuns sclava a conquistadorilor spanioli si, apoi, translator si amanta a celebrului Hernan Cortez.

Faptul ca stia mai multe dialecte si limbi locale, asta pe langa frumusetea ei proverbiala, au ajutat-o sa devina si consilierul de incredere al sangerosului comandant spaniol. Poate de aceea, multi istorici s-au grabit sa o catalogheze ca pe o tradatoare si o artizana a milioanelor de crime care au umbrit istoria Americii de Sud in perioada cuceririlor spaniole.

Exista, in schimb, opinia ca Dona Marina nu si-a uitat nicicand originile si ca, prin influenta pe care o avea asupra lui Cortez, a diminuat, pe cat posibil, valul de distrugeri efectuat de spanioli. In Mexic, exista numerosi specialisti si chiar oameni de rand care o vad ca pe o salvatoare, o veritabila eroina locala careia ii datoreaza existenta. Adevarul, insa, s-a pierdut. Probabil ca figura misterioasa a Donei Marina va ramane vesnic una controversata, iar complexitatea actiunilor ei nu va fi nicicand inteleasa.

Regele Knut cel Mare
Despre Knut cel Mare se poate spune ca este unul dintre personajele emblematice ale intregului Ev Mediu. Rege al Danemarcei, al Norvegiei, al unei parti din Suedia si, din anul 1016, al Angliei, Knut si-a pus decisiv amprenta asupra vremii sale. Din pacate, asa cum se intampla deseori, istoria si constiinta colectiva l-au pastrat in memorie drept un nebun, atat de increzator in puterile sale, incat credea ca poate opri valurile marii.

Realitatea este ca regele Knut a fost, intr-adevar, un lider extrem de puternic si de influent - el a calatorit pana la Roma, pentru a asista la incoronarea regelui Conrad al II-lea si pentru a se sfatui personal cu Suveranul Pontif. Nimeni nu stie, astazi, de unde a pornit mitul in care Knut incearca sa le demonstreze supusilor sai atotputernicia de care dadea dovada, incercand sa opreasca valurile marii.

In fapt, Knut a sustinut, deseori, ca niciun om, fie el si rege, nu poate fi mai puternic decat Dumnezeu. Mai mult, dupa ce s-a crestinat, Knut si-a asezat coroana pe un crucifix si nu a mai purtat-o niciodata.

Robin Hood
Povestile despre legendarul proscris care bantuia padurile din Yorkshire, jefuind bogatii si impartind averile acestora celor saraci, s-au bucurat de popularitate inca din era victoriana. Si totusi, oricat s-au straduit istoricii sa afle adevarul, nu exista nicio mentiune despre un barbat care sa fi purtat macar acest nume... sau aceasta porecla.

Unii istorici considera ca numele real era "robbing hood" , termen care schimba fundamental datele problemei si care se refera la bandele de talhari care se ascundeau in paduri. De fapt, mentiuni ale existentei acestor bande sunt numeroase, iar probabilitatea ca ele sa fure de la bogati pentru a-si ajuta familiile ramase acasa este cat se poate de mare... actiune mai credibila decat aceea de a imparti prada unor necunoscuti, fie ei si saraci.

Cel mai probabil, Robin din Loxley, nume inexistent in arhivele vremii, atat in Anglia, cat si printre cruciatii lui Richard Inima de Leu, este un mit, un ideal eroic al omului simplu aflat in lupta cu forte mult superioare lui, dar care, prin abnegatie si sustinerea celor oprimati, reuseste sa iasa invingator. O poveste frumoasa dar, totusi,...o simpla poveste.

Oliver Cromwell
Intr-un sondaj realizat in anul 2002 de catre jurnalistii de la BBC, Oliver Cromwell a fost votat de catre cetatenii britanici drept una dintre primele 10 personalitati istorice din toate timpurile. Este evident ca Oliver Cromwell este si astazi o figura extrem de apreciata in aceasta tara. Si totusi, parerea generala este departe de imaginea reala a omului care a fost Cromwell...

Se poate spune, fara rezerve, ca Oliver Cromwell a fost un tiran, din toate punctele de vedere. Dupa ce l-a acuzat pe rege ca a dizolvat Parlamentul, Cromwell a facut, la randul lui, exact acelasi lucru. El ii acuza atunci pe parlamentari, ca si regele, ca sunt corupti... in consecinta si-a creat propriul consiliu - The Council of Saints. Mai mult, in Irlanda, Cromwell este vazut ca un veritabil macelar, dupa ce a intreprins campanii extrem de sangeroase impotriva populatiei locale, in special impotriva catolicilor, actiuni care astazi sunt considerate drept acte de genocid.

O legenda sustine ca in noaptea mortii sale, in anul 1658, Anglia a fost ravasita de o furtuna puternica, semn pentru oamenii din popor ca diavolul a venit sa ia sufletul tiranului Cromwell. Un epitaf greu de digerat pentru cel care astazi este un erou national....

Colonel George Armstrong Custer
Cazul colonelului Custer, marele invins in Batalia de la Little Bighorn (1876), este putin deosebit, atata vreme cat, de cateva decenii, imaginea sa este prezentata asa cum a fost, de fapt, in realitate. Pentru multa vreme, Custer a fost considerat un erou national (multi inca il mai considera astfel), silit sa lupte pentru o cauza care nu era a lui, aceea de a extermina elita razboinica a amerindienilor sioux si chayenne.

Se spunea, in vechile manuale de istorie americane, ca tocmai Custer ar fi redactat o emotionanta scrisoare catre Congresul American, in care pleda pentru ajutorarea nativilor americani. Lovindu-se de refuzul autoritatilor, acelasi colonel Custer se arunca intr-o lupta fara sorti de izbanda si alege sa se sacrifice pe sine.

Adevarul este, insa, cu totul altul. George Armstrong Custer a manifestat o ura aproape maladiva fata de amerindieni, fapt ce reiese chiar din propriile sale scrisori. Intr-una dintre acestea, el ii mentiona sotiei sale ca singura distractie pe care o are in intinsele tinuturi amerindiene este aceea de a impusca nativi americani.

Custer nu a intentionat nicicand sa faca vreun sacrificiu personal, cu atat mai putin pentru a pleda in favoarea amerindienilor. Sursele istorice indica faptul ca acesta a intrat in lupta arogant, in ciuda sfaturilor calauzelor si spionilor sai, decis sa anihileze odata pentru totdeauna elita razboinicilor indieni. Numai datorita acestei infatuari, Custer si absolut toti soldatii pe care i-a avut in subordine, au fost masacrati de luptatorii sioux, arapaho si cheyenne.
Citeste si: Pieile Rosii - drama unei civilizatii

Vlad Tepes
Este o realitate pe care multi dintre noi, probabil, o stiu, aceea ca Vlad Tepes este vazut ca erou national numai de catre romani. Conceptia general acceptata printre straini este aceea impamantenita de personajul fictiv al irlandezului Bram Stocker, nemuritorul conte vampir, Dracula. In realitatea, Vlad a fost print, nicidecum conte. Iar asta ar fi doar o marunta greseala pe care o fac, in general, occidentalii.

Desi este asociat cu Transilvania, adevarul este ca Tepes doar s-a nascut acolo, mai precis la Sighisoara. Orice manual de istorie arata ca Vlad a condus destinele Valahiei, dar ce mai conteaza detaliile cand Dracula este un personaj cu o priza atat de mare la public, si asta de peste un secol?

Revenind la conceptiile false despre domnitorul munten, trebuie spus ca majoritatea occidentalilor vede in el un simbol al raului, un adevarat slujitor al diavolului, gata sa ucida pe oricine pentru a-si potoli setea de sange. O alta greseala flagranta, atata vreme cat Vlad Tepes a fost un erou al crestinatatii si un aparator al credintei ortodoxe in fata islamului.

Iar in ceea ce priveste povestile in care apare ca un tiran care se delecta privind miile de victime trase in tepe, aceasta este, iarasi, o exagerare a contemporanilor sai, o exagerare care, din pacate, a strabatut veacurile ca o poveste reala. Adevarul este ca, in perioada in care a trait Vlad, trasul in teapa era o pedeapsa extrem de raspandita, din nordul Africii si pana in nordul Europei. Daca ar fi sa privim numai atrocitatile comise de Ivan cel Groaznic in Rusia sau de principii occidentali in tarile lor de bastina, Vlad Tepes ar parea un veritabil sfant.
Citeste si: Vlad Tepes - prima victima a unei campanii de presa!

Richard Inima de Leu
Putine capete incoronate din istoria medievala a Europei au reusit sa se impuna in memoria contemporanilor, si a celor ce au urmat, intr-un mod mai categoric decat a facut-o Richard I Plantagenet, cel cunoscut cu supranumele de Richard Inima de Leu. Richard este privit, astazi, drept unul dintre cei mai importanti regi ai Angliei si, totodata, unul dintre eroii nationali ai acestei tari. Realitatea?

Richard a fost, mai degraba, cred istoricii contemporani, o veritabila catastrofa pentru Anglia. In fapt, din cei 10 ani de domnie (1189-1199), Richard Plantagenet nu a petrecut in Anglia decat 6 luni, lasand administratia in grija apropiatilor sai si alegand, in schimb, sa isi asculte vocatia, aceea de razboinic. Richard refuzase chiar sa invete limba engleza, in care de abia putea lega cateva cuvinte, alegand, in schimb, sa vorbeasca limba franceza, limba stramosilor sai normanzi si, mai mult, sa isi petreaca cea mai mare parte a timpului in Franta.

Vesnicele razboaie pe care le-a intreprins au secatuit atat de mult visteria tarii, incat taxele impuse tuturor supusilor sai devenisera coplesitoare. In plus, Richard a ales sa elibereze toti prizonierii care isi puteau plati rascumparea si chiar sa vanda functiile importante ale regatului catre oricine isi permitea sa plateasca o suma apreciabila. Ramane memorabila fraza rostita de regele Angliei, intr-una dintre scurtele sale vizite in tara: "As vinde si Londra, daca ar exista macar un singur cumparator!".

Poate ca expresia care ar caracteriza cel mai bine viata si faptele lui Richard Inima de Leu ar fi cea a istoricului englez Sir Steven Runciman: "Richard a fost un fiu rau, un sot rau si un rege si mai rau. A fost, in schimb, un soldat splendid!".
sursa: descopera.ro

Ce este DropBox!

2011-07-11T10:42:00.002+03:00

Nota: Datorita noilor schimbari in serviciu Dropbox (in loc de maxim 8 GB puten obtine 16 GB), acest articol a fost actualizat in data de 13 aprilie 2011.

Sunt date pe care pur si simplu nu imi pot permite sa le pierd fiindca pierderea lor ar putea insemna sfarsitul anumitor activitati cu care imi castig painea de zi cu zi. Pe langa aceste date, mai am si altele de care pur si simplu nu-mi pot permite sa ma despart din diverse motive. N-are sens sa intru in amanunte fiindca m-as devia prea mult de la subiect.
Pentru a impaca “si capra, si varza”, adica pentru a mentine in siguranta si intotdeauna la indemana toate datele de care am nevoie, folosesc serviciile oferite de Dropbox.

Dropbox: un Hard Disk online de 2 sau de 16 GB ?!?

Dropbox este un serviciu online gratuit care ofera initial tuturor utilizatorilor sai 2 GB de spatiu online de stocare. In momentul in care un utilizator recomanda serviciile Dropbox prietenilor si cunoscutilor sai, pentru fiecare prieten care isi face cont folosind recomandarea lui, acesta (utilizatorul), primeste gratuit inca 250 MB.

Totusi, despre acest subiect va voi vorbi mai pe larg putin mai tarziu. De moment hai sa ne concentram asupra functionarii serviciului.

Cum functioneaza Dropbox

Pentru a putea folosi Dropbox trebuie sa iti creezi un cont; iti poti face unul daca faci click aici. In fereastra ce se va deschide ti se va cere sa indici adresa ta de email, numele tau, sa alegi un nume de utilizator si o parola pentru ca ulterior sa te poti loga.
Dupa completarea formularului vei putea descarca aplicatia desktop a Dropbox in timpul instalarii careia va trebui sa indici ca dispui deja de un cont:

In fereastra urmatoare va trbui sa introduci numele de utilizator si parola pe care le-ai utilizat la crearea contului.

Locatia folderului creat de Dropbox

La finalizarea instalarii, Dropbox va crea pe desktop un shortcut prin care vei avea acces la folderul in care, daca vei adauga noi fisiere, acestea vor fi sincronizate automat in hard disk-ul online.
De obicei, Dropbox isi plaseaza folderul in directorul utilizatorului ce l-a instalat. Totusi, putem schimba locatia acestuia foarte usor.
Pentru a schimba locatia folderului Dropbox, facem click-dreapta pe iconita serviciului din System Tray (sageata “A”), facem click pe “Preferences…” (sageata “B”); in fila “Advanced“, facem click pe butonul “Change” de langa caseta “Dropbox location” apoi alegem in calculator locul in care dorim ca folderul sa fie situat.
Nu cred ca mai era necesara inca o imagine insa cum nu ma consta nimic sa o public…

Sincronizarea fisierelor cu Dropbox

Pentru a putea sincroniza prin Internet fisiere intre doua calculatoare, instalam aplicatia desktop a Dropbox in ambele si ne logam folosind aceleasi date. In momentul in care in folderul Dropbox al unuia dintre aceste calculatoare salvam ceva, datele vor fi transmise spre Hard Disk-ul online si de acolo vor fi descarcate in celalalt calculator. In acest fel, in orice moment, dispunem de aceleasi fisiere in locatii diferite (in toate calculatoarele in care am instalat Drobpox, in folderul online, in orice telefon in care am instalat Dropbox, etc.).

Cum obtinem 16 GB de spatiu pentru sincronizare si backup

Pentru a obtine pana la 16 GB de spatiu de forma gratuita, ne logam pe Dropbox apoi accesam dropbox.com/referrals. Aici vom obtine informatii detaliate referitoare la diversele modalitati prin care ne putem invita prietenii si cunoscutii sa foloseasca acest serviciu.
In momentul in care una dintre persoanele pe care le-ai invitat isi fac cont pe Dropbox si intaleaza aplicatia in calculator ori telefon, tu primesti 250 MB suplimentari si primesti atat prin email cat si prin aplicatia desktop o notificare care-ti indica alimentarea spatiului:

In concluzie, daca ai recomandat Dropbox prietenilor tai si 24 dintre ei si-au facut cont pe Dropbox, tu vei primi pe langa cei 2 GB initiali inca 14 GB (56 prieteni x 0.25 GB = 14 GB + 2 GB initiali = 16 GB ).
Mda, am ajuns la final asa ca mie nu imi mai ramane decat sa sper ca acest mic ghid v-a fost de ajutor si bineinteles sa va reamintesc faptul ca astept parerile referitor la acesta precum si alte servicii asemanatoare.
Faceti click aici pentru a va crea un cont pe Dropbox.

Nu stiu cati dintre voi folositi dropbox-ul dar vreau sa va zic ca este o chestie super tare care azi m-a salvat.

Pentru cine nu stie, dropbox este un serviciu de stocare a informatiilor pe care le ai pe calculator online + sincronizari.

Functioneaza in felul urmator: ai un folder pe computer caruia ii zice dropbox, acel folder este in permanenta sincronizat cu spatiul pe care il ai alocat la ei pe site. Din cate stiu, 2GB sunt gratuiti, pentru mai mult trebuie sa platesti. Eu am un cont de 100GB de care sunt foarte multumit.

In momentul in care fac ceva pe calculator, la birou sa zicem, chestia respectiva se pune automant online si pe toate celelalte calculatoare pe care le am sincronizate cu contul meu de dropbox. Ma duc acasa si am si acolo ceea ce am facut la birou, fara a fi necesar vreun click in plus sau ceva de genul. Cum dau save intr-un loc, se salveaza automat pe toate calculatoarele conectate la respectivul cont.

In plus e bun la backup, daca imi crapa calculatorul acum, tot ceea ce e in foderul dropbox se pastreaza online si pe celelalte calculatoare sincronizate.

Bun, sa va zic ce-am descoperit azi si de ce sunt asa de fericit ca folosesc un serviciu ca dropbox.

Faceam un banner si dupa cateva ore de munca mi-a crapat flash-ul. S-a blocat. Teoretic am pierdut tot ceea ce am lucrat pentru ca dupa ce am redeschis flash-ul fisierul meu era gol, se salvase aiurea.

Am intrat online pe dropbox si am vazut ca el imi salveaza nu doar ultima versiune ci si toate versiunile pe care le-a avut un fisier vreodata.

Am putut sa-mi aleg care versiune vroiam eu sa o vad si sa o folosesc, astfel incat, in loc sa-mi pierd cateva ore de munca, mi-am pierdut doar 5 minute. Mai facusem o salvare cu 6 minute in urma.

Dupa cum vedeti mai jos, sunt o lista intreaga de versiuni ale fisierului salvate pe dropbox.

De acum nu am de ce sa-mi mai fac griji, am sa gasesc totul pe dropbox.

Poate chestia asta cu versiunile nu e o noutate, eu auzisem de ea, nu mai stiu de unde, dar pana azi n-am testat-o. S-a dovedit o chestie foarte utila.

Asa ca, pentru cei care folosesc mai multe calculatoare si vor sa aiba tot pe toate calculatoarele pe care le folosesc, va recomand cu incredere sa folositi serviciile oferite de dropbox.

Pentru cei ce vor sa cistige de la fiecre prieten invitat in plus 250mb aditional la cele 2gb succese accesind linkul Dropbox si invitind in continuare prietenii. Succes si utilizare placuta in continuare!

Topul Cartilor ce merita a fi citite !!!

2011-04-21T09:26:00.004+03:00

Mai jos gasiti 2 liste a cartilor ce merita a fi citite ...

I - Topul a fost creat pe baza intervivarii a 100 de oameni de succes care activeaz in Republica Moldova si Romania.
II- Topul colectii ziarului Adevarul.

Citat: “Poti sti ca ai citit o carte buna atunci cand intorci ultima pagina si te simti ca si cum ai fi pierdut un prieten.”Paul Sweeney

“Cartile sunt comorile pretuite ale lumii si mostenirea potrivita a natiunilor si noilor generatii.” Henry David Thoreau

I - Topul a fost creat pe baza intervivarii a 100 de oameni de succes care activeaz in Republica Moldova si Romania.

„Metafizica sexului” de Iulius Evola.

" Un veac de singurătate" de Gabriel Garcia Marquez.

"11 minute"

"A Thousand Splendid Suns" de Khaled Hosseini,

"Cariera managerului", Li Iakokka

"Cel mai iubit dintre pămînteni" de Marin Preda.

"Cronica de familie" de Petru Dumitriu.

"Din calidor"

"Doctor Jivago", Boris Pasternak.

"Eseuri"

"Împreună" de Anne Gavalda ("Ensemble, c’est tout").

"La rîul Piedra am şezut şi am plîns"

"Les Filles de Caleb" de Arlette Cousture

"Maeştrii aforismelor (de la Renaştere pînă în zilele noastre)".

"Maestrul şi Margarita" (M. Bulgakov)

"Magicianul" de Fowles

"Micul Prinţ" de Antoine de Saint-Exupery.

"Mutant Message" de Marlo Morgan.

"Nuntă în cer", Mircea Eliade

"Pe aripile vîntului", Margaret Mitchell.

"Quo vadis" de Henryk Sienkiewicz.

"Standardele Internaţionale de Raportare Financiară"

"The Color Purple" ("Culoarea Purpurie") de Alice Walter.

"The Goal" de Dr. Eliyahu M. Goldratt

"Tinereţea Babei Hîrca" (V. Kachan),

"Viaţa pe un peron", "Mă numesc Roşu", "Uşa interzisă", "Necuvintele"

"Vocile puterii: de vorbă cu purtătorii de cuvînt", de Adriana Săftoiu

"Zahir", Paulo Coelho.

"Круг женской силы. Энергии стихии и тайны обольщения".

„Agonie şi extaz” (Муки и радости), „ Quo vadis”.

„Alchimistul” de Paulo Coelho.

„Arta vînzării” de Zig Ziglar

„Codul lui da Vinci” de Dan Brown.

„Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas

„Inteligenţă şi libertate” de Liviu Pleşca.

„Între Dumnezeu şi neamul meu” de Petre Ţuţea

„La răscruce de vînturi” de Emily Brontë

„La rîul Piedra am şezut şi am plîns” de Coelho.

„Lupul de mare”, J. London.

„Notre-Dame de Paris”.

„Numele trandafirului” de Umberto Eco.

„Paula” de Isabel Allende

„Oglinda” de S. Nicolaescu, „Titanic”, „Fantomas”.

„Sora Carrey”.

„The Picture of Dorian Gray” de Oscar Wilde.

„Un veac de singurătate”.

„Un weekend în Paris” de Paco Arraya

„Zorba Grecul” de N. Kazantzakis, „Parfumul” de P. Suskind.

„Таис афинская” (I. Efremov).

Anna Gavalda "Pur şi simplu împreună"

poveştile lui Hans Christian Andersen.

poveştile popoarelor lumii.

povestirile lui A. P. Cehov şi ale lui S. Zweig

SEMNELE APOCALIPSEI de D.KALMUSKI

,,EMISARII IUBIRII,,,,EMISARII LUMINII,,de JAMES.F.TWYMAN

DIN TAINELE VIETII SI ALE UNIVERSULUI de Scarlat Demetrescu

II- Topul colectii ziarului Adevarul.

Notre-Dame de Paris - Victor Hugo (576 pg.)
Marile speranțe * - Charles Dickens (288 pg.)
Marile speranțe ** - Charles Dickens (288 pg.)
Un yankeu la curtea regelui Arthur - Mark Twain (400 pg.)
Ion - Liviu Rebreanu (448 pg.)
Cărțile junglei - Rudyard Kipling (384 pg.)
Ultimul mohican - James Fenimore Cooper (416 pg.)
Anna Karenina * - Lev Tolstoi (512 pg.)
Anna Karenina ** - Lev Tolstoi (448 pg.)
Ivanhoe – Walter Scott (528 pg.)
Chemarea străbunilor – Jack London
Papillon * – Henri Charriere (336 pg.)
Papillon ** – Henri Charriere (272 pg.)
Coliba unchiului Tom – Harriet Beecher Stowe (528 pg.)
Gestapo – Sven Hassel (352 pg.)
Dracula – Bram Stoker (416 pg.)
Doamna Bovary – Gustave Flaubert (320 pg.)
Shogun * – James Clavell (528 pg.)
Shogun ** – James Clavell (574 pg.)
Shogun *** – James Clavell (496 pg.)
La răscruce de vânturi – Emily Bronte (368 pg.)
Uragan asupra Europei * – Vintila Corbul și Eugen Burada (432 pg.)
Uragan asupra Europei ** – Vintila Corbul și Eugen Burada (400 pg.)
Enigma Otiliei - George Călinescu (476 pg.)
Somnul de veci și Doamna din lac - Raymond Chandler (416 pg.)
Mara - Ioan Slavici (288 pg.)
Idiotul * - Fiodor Dostoievski (416 pg.)
Idiotul ** - Fiodor Dostoievski (368 pg.)
Mândrie și prejutecată - Jane Austen (416 pg.)
Accidentul și Orașul cu salcâmi - Mihail Sebastian
Aventurile lui Sherlock Holmes și Memoriile lui Sherlock Holmes - Sir Arthur Conan Doyle (544 pg.)
Winnetou * - Karl May (432 pg.)
Winnetou ** - Karl May (416 pg.)
Winnetou *** - Karl May
Pisica și Casa de pe canal - Georges Simenon (272 pg.)
Călătoriile lui Gulliver - Jonathan Swift (349 pg.)
Decameronul * - Boccaccio (432 pg.)
Decameronul ** - Boccaccio (400 pg.)
Cianură pentru un surâs și Bună seara, Melania - Rodica Ojog Brașoveanu (416 pg.)
O călătorie spre centrul Pământului + Goana după meteor - Jules Verne (432 pg.)
Romeo și Julieta și Hamlet - W. Shakespeare (336 pg.)
Trei într-o barcă și Trei pe două biciclete - Jerome K. Jerome (400 pg.)
Vraciul. Profesorul Wilczur * - Tadeusz Dołęga-Mostowicz (304 pg.)
Vraciul. Profesorul Wilczur ** - Tadeusz Dołęga-Mostowicz (352 pg.)
Extravagantul Conan Doi (De-a baba oarba) - Vlad Mușatescu (272 pg.)
Spre far și Orlando - Virginia Woolf (416 pg.)
Roșu și negru - Stendhal (560 pg.)
Robinson Crusoe - Daniel Defoe (256 pg.)
Golful francezului - Daphne du Maurier (256 pg.)
Moby Dick * - Herman Melville (350 pg.)
Moby Dick ** - Herman Melville (352 pg.)
Unde se avântă vulturii - Alistair MacLean (256 pg.)
Jane Eyre - Charlotte Brontë (576 pg.)
Dune * - Frank Herbert (400 pg.)
Dune ** - Frank Herbert (352 pg.)
Procesul - Franz Kafka (256 pg.)
Singur pe lume - Hector Malot (528 pg.)
Avarul + Tartuffe + Don Juan - Moliere (288 pg.)
Cei trei mușchetari * - Alexandre Dumas (384 pg.)
Cei trei mușchetari ** - Alexandre Dumas (368 pg.)
Zece negri mititei + Crima din Orient Express - Agatha Christie (448 pg.)
Departe de lumea dezlănțuită - Thomas Hardy
Ben Hur - Lew Wallace
Livada de vișini + Unchiul Vania + Pescărușul - Anton Pavlovici Cehov
Bâlciul deșertăciunilor * - W. M. Thackeray
Balciul desertaciunilor ** - W.M.Thackeray
Robin Hood - Henry Gilbert
Prin foc și sabie* - Henryk Sienkiewicz
Prin foc și sabie** - Henryk Sienkiewicz
Dama cu camelii - Alexandre Dumas fiul
Insula Comorii - Robert Louis Stevenson
La paradisul femeilor - Emile Zola
Agonie și extaz * - Irving Stone
Agonie și extaz ** - Irving Stone
Omul Invizibil + Războiul Lumilor - H. G. Wells
Nimic nou pe frontul de vest + Cuibul visurilor - Erich Maria Remarque
Divina Comedie * - Dante Alighieri
Divina Comedie ** - Dante Alighieri
Bel-Ami - Guy de Maupassant
Castelul Pălărierului - Archibald Joseph Cronin
Caterina de Medici - Honoré de Balzac
Calomnii Mitologice - Octavian Paler
Peripețiile bravului soldat Svejk * - Jaroslav Hasek
Peripețiile bravului soldat Svejk ** - Jaroslav Hasek - 17 iunie
În căutarea timpului pierdut + Swann - Marcel Proust - 24 iunie
Fundația - Isaac Asimov - 1 iulie
A doua fundație - Isaac Asimov - apare pe 8 iulie
Taras Bulba + Mantaua + Nasul + Vii - Nikolai Vasilievici Gogol - 15 iulie
Revolta de pe Bounty - Sir John Barrow - 22 iulie
La răsărit de Eden * - John Steinbeck - 29 iulie
La răsărit de Eden ** - John Steinbeck - 5 august
Tarzan din neamul maimuțelor - Edgar Rice Burroughs - 12 august
Om bogat, om sărac * - Irwin Shaw - 19 august
Om bogat, om sărac ** - Irwin Shaw - 26 august
Odiseea căpitanului Blood - Rafael Sabatini - 2 septembrie
Faust * - Goethe - 9 septembrie
Faust ** - Goethe - 16 septembrie
Numele trandafirului - Umberto Eco - 23 septembrie
Pe aripile vântului * - Margaret Mitchell - 30 septembrie
Pe aripile vântului ** - Margaret Mitchell - 7 octombrie

Lectura placuta :)

P.S. Si pentru final citeva citate,maxime aforisme despre carti ....
“O carte bine scrisa este asemeni unui covor fermecat care te poarta intr-o lume in care nu ai putea avea acces in alt fel.”
Caroline Gordon

“Cartile care te ajuta cel mai mult sunt cele care te fac sa gandesti cel mai mult.”
Theodore Parker

“Oamenii nu descopera in carti decat ceea ce le aduc ei insisi.”
George Bernard Shaw

“A capata obiceiul de a citi inseamna a-ti crea un refugiu personal fata de toate nenorocirile lumii.”
W. Somerset Maugham

“Cartea este asemenea unei gradini pe care o poti purta intr-un buzunar.”
Proverb chinezesc

“Unele carti sunt facute pentru a fi gustate, altele pentru a fi inghitite , si numai cateva pentru a fi mestecate si digerate.”
Francis Bacon

“Cartile sunt facute pentru oamenii care isi doresc sa traiasca altundeva.”
Mark Twain

“A citi pentru intaia oara o carte este ca si cum ti-ai face un nou prieten ; a reciti o carte este precum te-ai intalni cu un vechi prieten.”
Proverb chinezesc

“Poti sti ca ai citit o carte buna atunci cand intorci ultima pagina si te simti ca si cum ai fi pierdut un prieten.”
Paul Sweeney

“Cei care ard cartile ajung , in cele din urma, sa arda fiintele umane.”
Heinrich Heine

“Cred ca televiziunea are un mare rol educativ.Ori de cate ori cineva deschide televizorul , eu ma duc in camera alaturata si citesc o carte.”
Groucho Marx

“O casa fara carti este aidoma unei camere fara ferestre.”
Heinrich Mann

“Cartea trebuie sa fie un spargator de gheata care distruge marile inghetate dinauntrul sufletelor noastre.”
Franz Kafka

“Oricine spune ca are o singura viata de trait trebuie sa invete cum sa citeasca o carte.”
Anonim

“O carte buna este un prieten care iti intoarce spatele, dar iti ramane prieten.”
Anonim

“Cel mai bun lucru dintr-o carte nu consta in ceea ce contine , ci in gandurile pe care ti le sugereaza ; la fel precum muzica nu rezida in tonalitatile ei , ci in ecourile care ajung in inima noastra.”
John Greenleaf Whittier

“O carte te buna te lasa putin epuizat atunci cand o sfarsesti.In timp ce o citesti , traiesti concomitent mai multe vieti.”
William Styron

“Daca o carte este cu adevarat buna , ea trebuie sa fie citita inca odata ; daca este mareata , trebuie citita de cel putin trei ori.”
Anatole Broyard

“Cartea reprezinta singurul loc in care poti examina un gand firav fara a-l rupe , sau in care poti explora un gand exploziv fara sa iti fie teama ca iti va exploda in fata.Ea este unul din putinele paradisuri care raman atunci cand mintea unui om cauta atat provocarile , cat si intimitatea.”
Edward P. Morgan

“O carte buna nu are niciodata sfarsit.”
R.D. Cumming

“Cartile pot fi extrem de periculoase.Pe cele mai bune dintre ele ar trebuie pus un avertisment “Atentie ! Iti poate schimba viata !”
Helen Exley

“Exista carti atat de vii incat iti este teama sa iti intrerupi cititul , pentru ca te gandesti ca , intre timp , ele s-ar putea dilua sau schimba , asemeni unui fluviu care isi schimba apele ; in timp ce tu te-ai duce sa iti traiesti viata , aceste carti si-ar putea trai propria viata , la fel ca raurile ce isi modifica cursul sau fagasurile .Nimeni nu a pasit de doua ori in unul si acelasi rau.A reusit , oare, cineva sa paseasca de doua ori in una si aceeasi carte ?”
Marina Tvetaeva

“Fictiunea da la iveala adevaruri pe care realitatea le umbreste.”
Jessamyn West

“Cartile sunt busolele, telescoapele si sextantele pe care le creaza alti oameni pentru a ne permite sa navigam pe marile periculoase ale vietii umane.”
Jesse Lee Bennet

“Cartile sunt faruri inaltate la malurile marii imense a timpului.”
Edwin P. Whipple

“Stapaneste cartile si nu le lasa sa te conduca.Citeste pentru a trai , nu trai pentru a citi.”
Owen Meredith

“Valoarea unei carti consta in ceea ce poti folosi din ea.”
James Bryce

“Acestea nu sunt doar carti, adica bucati de hartie moarta , ci minti vii asezate pe rafturi.”
Gilbert Highet

“Nu exista ceva ce unii numesc o carte imorala ; cartile sunt scrise bine sau prost.”
Oscar Wilde

“Atunci cand citim , ne este daruit un singuratic concert tacut ; in aceasta exaltare simfonica sunt prezente toate facultatile noastre mentale.”
Stephane Mallarme

“Arta de a citi consta , in mare parte , din a ajunge la o mai buna intelegere a vietii in urma intalnirii cu o carte.”
Andre Maurois

“Iubitorii cartilor ma vor intelege si vor recunoaste simtamantul ca placerea unei biblioteci consta in simplul fapt al existentei ei.”
Jan Morris

“Prieteni , cautati cartile bune : ele sunt adevaratii prieteni care nu va lingusesc dar nici nu va cearta.”
Francis Bacon

“Cititul este pentru minte ceea ce inseamna exercitiul fizic pentru trup.”
Richard Steele

“Nu imprumuta niciodata carti , pentru ca nimeni nu ti le va inapoia ; singurele carti pe care le am in biblioteca sunt cele pe care le-am imprumutat de la prietenii mei.”
Anatole France

“Cartea este un cadou pe care poti sa il desfaci o data , si inca odata , si inca odata…”
Garrison Keillor

“Cartile iti deschid mintea , iti largesc gandirea si te intaresc precum nimic altceva.”
William Feather

“A citi inseamna a imprumuta.”
Georg Christoph Lichtenberg

“A fi singur , sub lumina lampii, cu carte deschisa inaintea ta , si a purta , astfel, convesatii cu oamenii din generatii trecute …O astfel de placere nu are egal.”
Kenko Yoshida

“Ar trebui sa citim pentru a le da ocazia sufletelor noastre sa se desfete.”
Henry Miller

“ “Spune-mi ce citesti , iar eu am sa-ti zic cine esti .” Pare o maxima adevarata , dar eu cred ca te-as putea cunoaste mai bine daca mi-ai marturisi ceea ce recitesti.”
Francois Mauriac

“Nu exista nici un roman pe care sa il lasi usor deoparte.El trebuie aruncat cu toata puterea.”
Dorothy Parker

“Cartile sunt comorile pretuite ale lumii si mostenirea potrivita a natiunilor si noilor generatii.”
Henry David Thoreau

“Nu trebuie sa ii invatam pe altii despre marile carti , ci sa le cultivam dragostea pentru lectura.”
F. Skinner

“Cel care iubeste cartile nu isi va dori niciodata un prieten credincios , un sfatuitor priceput , o companie vesela sau pe cineva care sa il aline.”
Isaac Barrow

“Cartile reprezinta umanitatea data la tipar.”
Barbara W.Tuchman

“Aceasta nu va fi niciodata o tara civilizata atata timp cat cheltuim mai multi bani pe guma de mestecat decat pe carti.”
Elbert Hubbard

“Nu judeca niciodata o carte dupa filmul facut dupa ea.”
J.W. Eagan

“Cartile prea multe ne transforma in ignoranti.”
Voltaire

“O carte clasica este una pe care oamenii nu o citesc , dar o lauda.”
Mark Twain

“Cartile sunt minti imbalsamate.”
Bovee

“Omul intelept citeste atat cartile cat si viata.”
Lin Yutang

“Exista o mare diferenta intre un om nerabdator sa citeasca o carte, si unul sastisit , care isi doreste ca o carte sa fie citita.”
G.K.Chesterton

“Medicina pentru suflet.”
Inscriptie la intrarea bibliotecii din Teba

“Daca exista o carte pe care vrei sa o citesti , dar nu a fost inca scrisa , inseamna ca trebuie sa o scrii tu insuti.”
Tony Morrison

“Cartile ne ingaduie sa patrundem in sufletele lor si ne deschid calea catre propriile noastre secrete.”
William Hazlitt

“Cel ce imprumuta o carte este un nebun.Acela care da inapoi o carte imprumutata este mai mult decat un nebun.”
Proverb arab

“A citi fara a reflecta este asemeni cu a manca fara a digera.”
Edmund Burke

“Cea mai mica librarie din lume contine mai multe idei valoroase decat cele prezentate in toata istoria televiziunii.”
Andrew Ross

“Cartea este singura cale catre imortalitate.”
Rufus Choate

“Cartile sunt cei mai tacuti si mai credinciosi prieteni ; ele sunt cei mai intelepti sfatuitori si cei mai rabdatori profesori.”
Charles W. Elliot

“Sunt asemenea unei carti , ale carei pagini sunt stranse una intr-alta din nevoia de a fi citite : mintea mea se cere rasfoita iar adevarurile adunate in ea trebuie eliberate din cand in cand , gata de a iesi la iveala atunci cand o cer imprejurarile.”
Seneca

“Cartile nu sunt facute pentru a mobila , dar nu exista nici o mobila la fel de frumoasa pentru a inzestra o casa.”
Henry Ward Beecher

“Cartile sunt de folos pentru a-i arata unui om ca gandurile sale originale nu sunt , de fapt, foarte noi.”
Abraham Lincoln

“Cred ca singurele carti care ne influenteaza sunt cele pentru care suntem deja pregatiti, carti care au ajuns putin mai departe pe cararea pe care o strabatem noi insine.”
E.M. Forster

“Placerea bruta de a citi ; un tip de satisfactie asemanatoare celei a vacii care rumega iarba.”
Lordul Chesterfield

“Ador sa ma pierd in mintea altor oameni…Uneori, cartile gandesc pentru mine.”
Charles Lamb

“Cartile sunt calea mea catre libertatea personala.Am invatat sa citesc la trei ani si am descoperit in curand ca exista o intreaga lume care ma astepta sa o cuceresc dincolo de ferma noatra din Mississippi.”
Oprah Winfrey

“Cartile sunt albinele care transporta cu iuteala polenul de la o minte la alta.”
James Russell Lowell

“Testul prin care descoper daca o carte este buna consta in senzatia de nerabdare de a ajunge la ultimul capitol.”
Thomas Helm

“Citeste mai intai cartile cele mai bune , caci nu vei avea cand sa le citesti pe toate.”
Henry David Thoreau

“Numai prietenii iti pot fura cartile”
Voltaire

“Cartile despre care se spune ca sunt imorale sunt carti care arata , de fapt , lumea in adevarata ei mizerie.”
Oscar Wilde

“Cartea pe care nu o citesti nu te poate ajuta.”
Jim Rohn

“Cartile nu pot darui intelepciune acolo unde nu a existat de la inceput.Ele pot , insa, spori intelepciunea initiala.”
Elizabeth Hardwick

“O carte “murdara” este arareori prafuita.”
Anonim

“Americanilor le plac cartile groase si femeile slabe.”
Russell Baker

Emigrezi sau nu in Canada?!? - !!! Mit-sau-Realitate !!!

2011-04-13T16:43:00.000+03:00

Canada, cel mai bun loc din lume în care să trăieşti?

-Caragiale, ispitit de visul canadian
-Tragedia unor români
-Ce bază reală are visul canadian?
-Multiculturalismul şi toleranţă religioasă
-Cu pumnalul la şcoală, de dragul tradiţiei
-Ţara diversităţii sexuale
-Poate fi Canada, cel mai bun loc din lume în care să trăieşti?

De ce aleg românii Canada pentru a emigra?

-Ce ştiu candidaţii la emigrare. Sistemul federal de selecţie
-Ce ştiu imigranţii înainte de a veni în Canada?
-Miza imigranţilor români în economia canadiana
-Diaspora românească, în inginerie şi IT
-Ce mai ştiu cei dornici de a pleca din ţară?
-Pericolul recrutorilor amatori
-Canada, vânzătoare de iluzii
-Canada pe forumuri, între mit şi realitate

Ce ar trebui să ştie viitorii imigranţi români înainte să plece în Canada?

-Ce se ascunde în spatele visului canadian
-Monopolul ordinelor profesionale
-Forumurile, surse de informare pentru români
-Discriminarea începe cu numele românesc
-Québec, o provocare
-Cei care rezistă mai mulţi ani au o şansă mai mare
-Cum ar trebui să perceapă autorităţile canadiene imigranţii români
-Québecul, o mare dezamăgire

Bogaţii şi săracii Canadei. Unde se încadrează emigranţii români?

-Bogaţii şi săracii Canadei
-Cam ce venituri au ceilalţi canadieni, ştiind că în 1999, sub 80.000 de canadieni aveau un venit de peste 250.000 de dolari canadieni pe an?
-Montreal, oraşul fără borduri
-Ce poate face un angajat cu un astfel de salariu?
-În Canada, munca nu te scapă neaparat de sărăcie
-Cobai umani, pentru bani în plus

Ce meserii pot practica românii care emigrează în Canada

-Posturile pentru medicii care abia au imigrat, o raritate
-Alte posibilităţi de a profesa medicina: venind la masterat
-Cum se echivalează diploma de medic în sistem francofon?
-Consecinţa deficitului de medici: 3 ani de aşteptare pentru o operaţie
-Diferenţa faţă de sistemul medical din România
-Poţi emigra şi fără studii superioare

Şanse pentru fiecare, dacă au trecut testul răbdării

-Şanse pentru fiecare, dacă au trecut testul răbdării
-Testele de limbă pot face diferenţa şi după mulţi ani de vechime
-Monopolul ordinelor profesionale
-Şi cei aflaţi în prag de pensionare au şanse la angajare
-Reclama atrage, realitate convinge
-Mii de ore de studiu şi de perfecţionare

-------------------------------------------------------------

Canada, cel mai bun loc din lume în care să trăieşti?

Mirajul visului canadian, ceva mai discret decât cel american, continuă să fascineze şi să atragă anual sute de mii de imigranţi şi refugiaţi din toate colţurile lumii. Canada rămâne singura ţară dispusă să accepte anual un număr de imigranţi echivalent cu circa 1% din populaţia sa.

Din 2001, populaţia Canadei a crescut cu 5,4%, potrivit ultimului recensământ din 2006, având 31.612.897 de locuitori, răspândiţi pe o suprafaţă imensă, de aproape 9 milioane de kilometri pătraţi. 80% din această populaţie trăieşte în mediul urban.

Cele mai dens populate regiuni metropolitane sunt Toronto (5,1 milioane de locuitori), Montréal (3,6 milioane - adică aproape jumătate din populaţia provinciei francofone Québec, cu capitala în oraşul Québec) şi Vancouver (2,1 milioane), adică echivalentul a circa 30% din întreaga populaţie a Canadei. Imigranţii reprezintă 19,8% din populaţie, Toronto atrăgând 40% din totalul emigranţilor, iar Montréalul doar 14,9%. Numărul românilor este determinat prin calcule statistice pe baza chest ionarelor: 83.885 s-au născut în România, 78.495 au limba română ca limbă maternă şi 49.860 şi-au păstrat şi cetăţenia română. Provincia Ontario atrage cei mai mulţi români (48%), iar Québecul doar 36%.

În perioada 2001-2006, în topul ţării de origine a imigranţilor din provincia Québec - provincie de care ne vom ocupa cu precădere, se află China, urmată de ţări francofone: Algeria, Maroc, Franţa şi România (cu 12.000 de imigranţi). Montréalul este un oraş de imigranţi, numărul francofonilor scăzând la 49,8%: 30% provin din Asia, 26% din Africa, 23% din Europa, 20% din cele două Americi. Alături de limbile oficiale, franceza şi engleza, cele mai vorbite limbi neoficiale sunt italiana (16%), araba, spaniola, chineza, creola, greaca, portugheza şi româna.

Caragiale, ispitit de visul canadian

Privită sub aspect istoric, una dintre cele mai intense migraţii se înregistrează în jurul anului 1900. Este de-a drept uimitor să aflăm că de visul canadian a fost ademenit şi I.L. Caragiale, după cum afirmă Constantin Stoiciu în "Romanul reîntoarcerii". Astfel, într-o conferinţă din 1909, Caragiale se simţea ispitit să fugă în Canada, unde "cu munca braţelor mele... să-mi câştig existenţa în mod onorabil".

Zeci de mii de europeni au sperat într-o viaţă decentă şi sunt cuprinşi de febra emigrării din cauza cumplitei sărăcii în care trăiau. Mărturii zguduitoare despre aceste destine sunt consemnate în romanul-document al scriitoarei Melania Mazzucco ("Vita", Milano, 2003, tradus imediat în mai multe limbi, inclusiv în română). Este vorba de imigranţii din SUA, însă şi imigranţii din Canada au un destin asemănător. De altminteri, italienii formează una dintre cele mai numeroase comunităţi străine din Montréal, adică cca. un sfert de milion. Imensele teritorii nelocuite din Canada aveau nevoie de forţă de muncă ieftină, oameni care să lucreze pe ogoare, în mine, la defrişări de păduri, la construcţia de zgârie-nori, căi ferate, şosele, iar mai târziu, autostrăzi.

Spre exemplu, construirea căii ferate transcanadiene a fost posibilă prin munca a mii de chinezi. Mulţi se stabilesc în zonă, ceea ce provoacă reacţia ostilă a localnicilor, apoi a autorităţilor canadiene, care din 1905, introduc o taxă obligatorie de intrare pentru aceştia în valoare de 500 $, iar între 1923-1947 li se interzice venirea în Canada. Tot de truda imigranţilor este legată şi o altă performanţă: construirea celei mai lungi autostrăzi din lume, Trans-Canada, de peste 7.000 km (dată în folosinţă în 1962), care se întinde între oraşul St. John’s (Newfoundland) şi oraşul Victoria (Columbia Brit anică).

Viaţa imigranţilor n-a fost uşoară niciodată, ne informează o publicaţie a comunităţii maghiare reformate din Montréal, apărută în 2001. Deoarece orice emigrare costa bani mulţi, ca şi acum, pleca la drum mai întâi capul familiei. Cam în cinci ani reuşea să strângă banii necesari pentru a-şi chema soţia şi copiii. Dacă familia avea mai mulţi copii, emigrau pe rând, la un interval de 4-5 ani. Locuiau câte două-trei familii în acelaşi apartament pentru a suporta mai uşor plata chiriei. Copilul sosit în 1931, autorul amintirilor, începe să lucreze de la vârsta de 14 ani, câte 80 de ore pe săptămână, pentru un salariu de 6 dolari. Deşi astăzi nu se mai lucrează atât de mult pentru bani atât de puţini, visul canadian se poate realiza, în general, doar la a doua sau a treia generaţie: abia acum nepoţii săi erau studenţi la Universitatea McGill din Montréal, una dintre cele mai renumite universităţi, aflată pe locul 21 în topul celor mai bune 500 de universităţi din lume.

De remarcat faptul că şi alte universităţi canadiene se află în topul alcătuit în 2006: Universitatea Toronto (locul 27), Universitatea Columbia Britanică (locul 50), Universitatea Alberta din Edmonton (locul 133), Universitatea Mac Master din Hamilton (locul 155), Universitatea Montréal (locul 181), în timp ce în acest top nu apre nicio universitate românească. În ultimele decenii, imigranţii provin în special din ţările devastate de războaie, conflicte religioase, dictaturi militare, ţări în care cetăţenii suferă discriminări rasiale sau sexuale, precum şi ţări foarte sărace care nu oferă şansa unei vieţi decente, precum fostele ţări comuniste sau sud-americane; chiar ţările industrializate pot furniza imigranţi doritori de noi oportunităţi financiare.

Mulţi emigranţi nu au vizitat niciodată o ţară occidentală prosperă, deci n-au alt termen de comparaţie decât propria lor ţară, şi, odată ajunşi în Canada, au convingerea că se află într-o ţară de vis, care întrece orice închipuire. În 2005, în topul celor 10 ţări furnizoare de imigranţi se aflau China, India, Filipine, Pakistan, SUA, Coreea de Sud, Franţa, Marea Britanie, Columbia şi România. Un fenomen atipic de emigrare în masă are loc în 1996, înainte de retrocedarea Hong-Kong-ului către China. Atunci, valul de imigranţi aduce în Canada cca. 600 de chinezi bogaţi care investesc 100 milioane de dolari în Toronto. Printre ei se află şi fiul unui miliardar, acum un prosper om de afaceri.

Tragedia unor români

Canada continuă să primească şi refugiaţi, astfel, spre exemplu, în 2006 urmau să sosească 810 birmanezi care trăiau într-un lagăr din Tailanda de mai bine de 10 ani. Marea majoritate a imigranţilor sosesc în Canada în mod legal, dar unii şi-au riscat viaţa pentru a ajunge la destinaţia mult visată. Intens mediatizată în 1996, încă se mai aminteşte despre tragedia a patru români, îmbarcaţi clandestin în Spania pe un vas taiwanez cu destinaţia Halifax. Trei dintre ei au fost descoperiţi şi abandonaţi pe o plută în largul oceanului, de spaima unei amenzi de 7.000 dolari aplicate căpitanului de vas de către statul canadian pentru fiecare pasager clandestin.

Cât de adevărat sau cât de fals este visul canadian putem afla din cele câteva publicaţii franceze şi româneşti gratuite care apar la Montréal. Ele includ sute de informaţii disparate, unele conţinând abia câteva rânduri aparent lipsite de semnificaţie - dar care citează ca surse "Statistique Canada" sau importante cotidiene francofone şi anglofone din Canada sau SUA. Informaţiile apărute în presa scrisă canadiană sunt completate cu cele depistate în mai multe publicaţii apărute în România, în special în varianta lor electronică. Ocazional, presa românească publică articole despre diasporă sau emigrare în cadrul unor rubrici speciale.

Mai interesante decât articolele în sine sunt însă comentariile cititorilor pe marginea acestora. La toate acestea se pot adăuga site-urile speciale create de imigranţii români sau străini, de la www.montreal.ro, la www.notcanada.com. Alte informaţii, şocante uneori, despre destinul imigranţilor putem găsi în cărţile de memorialistică sau ficţiune, scrise de români stabiliţi în Montréal şi împrejurimi sau aflaţi pentru o perioadă mai lungă la Montréal: dr. Ionel Ţăranu ("Prezenţă românească în Canada", 2004), Constantin Stoiciu ("Romanul reîntoarcerii", 1993; "De l’insouciance", 1994; "Fugarul", 2004), Mircea Gheorghe ("Partida de canastă", 2005), Alexandru Cet ăţeanu ("Un român în Canada", 1995), Paul Slăvescu ("Canada, o graniţă numită speranţă", 1997) şi Ioan Cosmuţă ("Canada – între vis şi realitate", 1999). O altă lucrare ce poate fi parţial de folos este cea a lui Dan Fornade ("Românii din America. 500 de personalităţi din SUA şi Canada", ed. 2, 2004). Cărţile lor nu fac însă obiectul analizei de faţă, chiar dacă unele informaţii, considerate semnificative, nu le-am putut trece sub tăcere.

Ce bază reală are visul canadian?

Canada are un excelent brand de ţară, o imagine extrem de favorabilă în exterior. Această imagine este susţinută de mai mulţi ani de valoarea Produsului Intern Brut (PIB), deşi dă o imagine falsă asupra bunăstării economice reale şi a fost contestată de numeroşi analişti. În 2005, Canada ocupa locul 9 în lume ca mărime a PIB şi locul 18 la PIB pe cap de locuitor: 34.028 dolari americani, aflându-se alături de Franţa şi Germania. În acelaşi an, România avea un PIB de 10.050 de dolari.

Dar şi alte clasamente fac din Canada o ţară de invidiat, deoarece este considerată ca fiind locul cel mai bun de trăit din lume. Astfel, conform indicelui de dezvoltare umană, întocmit de ONU în urmă cu circa un deceniu, Canada a ocupat trei ani consecutiv primul loc din cele 174 de ţări analizate. Un alt clasament al celor mai fericite ţări din lume situează Canada pe primele locuri. Doar că, în mod paradoxal, nu exită o legătură directă dintre nivelul de trai şi fericire. Ronald Inglehart, cercetător la Universitatea din Michigan, efectuează în 2004 un studiu asupra celor mai fericite 82 de ţări. Primele locuri sunt ocupate de Porto Rico, Mexic, Danemarca, Irlanda, Islanda, Elveţia, Columbia, Belgia şi Canada. Grupul londonez "New Economics Foundation" a întocmit de curând un clasament asemănător. Din cele 178 de ţări studiate, Cuba ocupă locul II, urmată de mai multe ţări latino-americane, iar România se află abia pe locul 120. Clasamentul se bazează pe "măsurarea succesului sau eşecului unei ţări în a oferi locuitorilor săi o viaţă agreabilă, respectând în acelaşi timp şi mediul înconjurător".

Multiculturalismul şi toleranţă religioasă

Canada este percepută şi ca o ţară tolerantă, în special după 1970, odată cu promovarea multiculturalismului ca politică oficială de către prim-ministrul P.E. Trudeau, originar din Montréal; limbile oficiale sunt engleza şi franceza. Din 2005, chiar guvernatorul Canadei, reprezentantul oficial al reginei Marii Britanii şi comandant-şef al Forţelor armate canadiene, este o femeie aparţinând minorităţii vizibile: Michaëlle Jean, primul guvernator de culoare al Canadei, originară din Haiti. Jurnalist de profesie, vorbeşte fluent cinci limbi (franceza, engleza, spaniola, italiana şi creola haitiană). Este căsătorită cu un francez şi a înfiat o fetiţă haitiană.

Potrivit recensământului din 2001, 9% din populaţia provinciei Québec era trilingvă: 3% dintre francofoni, 11% dintre anglofoni şi 50% dintre cei care au o altă limbă maternă; în Montréal, 22% din rezidenţi erau trilingvi. Limba spaniolă era cea de-a treia limbă utilizată de québechezi, şi anume, de către 230.000 de persoane. Spaniola a început să fie introdusă şi în şcoli, şi chiar în învăţământul superior, aşa spre exemplu, la Şcoala de Studii Economice, unde absolvenţii sunt deja solicitaţi de companii care au afaceri în Mexic. În şcolile din Montréal învaţă copii din 180 de ţări şi vorbesc 150 de limbi sau dialecte. Abia 50% au ca limbă maternă limba franceză. Totuşi, Comisia şcolară din Montréal nu acceptă cu uşurinţă personal didactic din alte ţări, acesta reprezentând doar 10% din totalul corpului profesoral, în timp ce elevii imigranţi sunt în proporţie de 50%, după cum aflăm din "Actualité", bilunarul gratuit al arondismentului Côte-des-Neiges.

Minorităţile au dreptul să-şi înfiinţeze şcoli private. Cele mai importante sunt enumerate în gazeta "Pagini româneşti" din Montréal (ed. 1, febr. 2005): armeneşti (3 şcoli cu 500 de copii, precum şi o şcoală privată trilingvă), germane (o şcoală internaţională de 11 ani, Institutul Goethe şi şcoli duminicale, totalizând 500 de elevi), portugheze (3 şcoli pentru clasele I-IX), ruseşti (3 şcoli) şi, din 1985, şcoli musulmane acreditate de minister, la nivel preşcolar, primar şi secundar. Se găsesc şi şcoli evreieşti, menţionate în cotidianul "Métro" (ianuarie 2005), cu ocazia tentativei eşuate a guvernului québechez de a suporta finanţarea integrală a reţelei de şcoli private evreieşti. Multe comunităţi au emisuni de radio, TV, presă şi biserici.

Cu pumnalul la şcoală, de dragul tradiţiei

Toleranţa religioasă este un alt atu al Canadei. Atât în ziarul "Métro" - cotidian gratuit, distribuit în staţiile de metrou din Montréal, cât şi în "Zigzag român-canadian", apar ecouri ale disputei cu privire la toleranţa excesivă manifestată de autorităţi faţă de fanatismul religios, în special cel islamic. De curând, Curtea Supremă a Canadei a autorizat portul kirpanului în şcoli pentru a nu se încălca libertatea de religie. Kirpanul este un pumnal ce face parte din portul tradiţional al comunităţii sikhe; comisia şcolară "Marguerite Bourgois" din Montréal îl interzisese în 2002. Stewart Bell, jurnalist specializat pe investigarea grupărilor teroriste, atrage atenţia asupra pericolului pe care-l reprezintă reţelele teroriste active din Canada în cartea sa "Terreur froide: la filière canadienne du terrorisme internationale".

Un exemplu este Mohammed Jabarah, implicat în atentatul din insula Bali, Indonezia în 2002. Crescut în Ontario, format în Afganistan de către Al-Qaida, a fost recrutat personal de către Osama bin Laden. Doar între 2002 şi 2003, grupările teroriste au primit 22 milioane de dolari din Canada. Descoperirea la Toronto, în 2006, a unei celule teroriste care intenţiona să-l decapiteze pe premier este ca un duş rece pentru elitele canadiene care credeau că multiculturalismul şi toleranţa vor rezolva problema terorismului. "Încercarea de a fi vecinul drăguţ al SUA nu o să vă ferească de furia antioccidentală a islamului radical", atrage atenţia Jonah Golberg în Los Angeles Times.

Ţara diversităţii sexuale

Canada este şi raiul homosexualilor şi al lesbienelor, iar de curând s-a legiferat căsătoriile minorităţilor sexuale. Montréal ocupă locul al doilea cu cea mai mare comunitate gay din America de Nord, iar staţia de metrou Beaudry este singura staţie de metrou din lume decorată în culorile drapelului gay. Totuşi, prostituţia este interzisă.

Canada poate fi preferată Statelor Unite de către imigranţi şi datorită criminalităţii mult mai reduse. Dimensiunile criminalităţii din SUA le dau cifrele vehiculate de Jeremy Rifkin ("Visul european. Despre cum, pe tăcute, Europa va pune în umbră visul american", 2006): în SUA erau încarcerate (în 2003) două milioane de persoane, aproape un sfert dintre cei închişi din întreaga lume. În Canada, în general, poţi să te simţi în siguranţă în propria ta casă, pe străzi sau în metrou, deşi mai au loc agresiuni, jafuri sau chiar omoruri. Publicaţiile gratuite ale arondismentelor din Montréal informează periodic despre diverse infracţiuni. Un atac armat a avut loc în 13 septembrie 2006 la Colegiul Dawson din centrul Mont réalului. Atunci au fost răniţi şi trei studenţi români. A provocat emoţie în presă uciderea, în ianuarie 2006, a unei tinere de 17 ani, aflată singură în tura de noapte într-o staţie Shell.

În provincie, minorii au dreptul să lucreze de la 12 ani, deoarece Canada nu a ratificat Convenţia internaţională prin care se interzice angajarea minorilor sub 15 ani. Explicaţia poate să fie atât nevoia mâinii de lucru ieftine, cât şi nivelul scăzut al veniturilor populaţiei, aceşti copii sporind veniturile familiei. Alocaţia lunară, în valoare de 100 dolari impozabili, se acordă copiilor doar până la 6 ani. În 2002, aproape unul din şase copii canadieni (adică 1,065 de milioane, ce reprezintă peste 16% din numărul copiilor) trăiau sub nivelul de sărăcie. Totuşi, situaţia era mai bună decât în SUA, unde 11,7 milioane de copii (adică 22%) trăiau în sărăcie în acelaşi an.

Furturile mărunte sunt relativ puţine. Majoritatea imigranţilor vin din ţări sărace, măcinate de persecuţii politice sau religioase, care n-ar îndrăzni să fure, riscând expulzarea. E drept că nu toţi sunt aşa temători, unii chiar vin să fure sau să cerşească şi o bună parte dintre ei sunt români. "Aici se poate fura şi nu te prinde nimeni! Aici e de noi, veniţi, fraţilor!", lansează Puşcăriaşu’ chemarea pe forum. Sub titlul "Specialiştii" români au băgat spaima în sistemul bancar canadian, "Pagini româneşti" (nr. 1, 2005) relatează conţinutul unui reportaj difuzat pe un post de televiziune canadian despre furturile de pe cardurile bancare. Au fost arestate 58 de persoane (în majoritate români), care au furat 10 milioane de dolari. Banda acţiona în mai multe provincii, iar unul dintre hoţii români se afla la a şasea arestare.

Potrivit specialiştilor, Canada este ţara ideală pentru acest fel de infracţiuni, deoarece este pe primul loc în lume în folosirea cărţilor de debit, iar tipul de carduri oferit de sistemul bancar canadian nu oferă suficientă securitate; o securizare performantă a cardurilor ar necesita o investiţie de 500 milioane de dolari, dar băncile preferă deocamdată doar să-i despăgubească pe clienţi. Se pare că unii români ajunşi în Canada sunt specialişti şi în spălarea banilor unor companii româneşti, afirmă autorul articolului. Potrivit lui Ioan Cosmuţă, o reţea de contrabandă din Canada era alcătuită de ţiganii din ţările ex-comuniste.

Unul dintre ei este deja celebrul Fane Spoitoru, refugiat în Canada, care avea invitaţi de seamă din România: actori, cântăreţi, chiar politicieni. Informaţii picante despre modul de operare al diverşilor borfaşi dă Mircea Gheorghe în volumul său de povestiri, "Partida de canastă", una dintre cele mai bune cărţi scrise de un român despre imigranţii din Montréal. Informaţiile privind marea corupţie sunt aproape absente din paginile ziarelor studiat e. Un singur caz răsunător, cunoscut sub numele de „scandalul comanditarilor”, şi-a găsit loc în "Pagini româneşti" (nov. 2005).

În urma referendumului de separare din 1995, guvernul federal liberal a început o propagandă agresivă pentru a-şi crea un brand cât mai atrăgător în provincia Québec. Preţul: deturnarea de fonduri, falsificarea facturilor, risipirea banilor publici, contribuţii ilegale la sponsorizarea partidului liberal în schimbul acordării de contracte guvernamentale etc. În 2005 s-a declanşat scandalul programului de sponsorizare, în urma publicării unui raport de 1.400 de pagini alcătuit de către verificatorul general al Canadei, Sheila Fraser, la cererea premierului Jean Chrétien. A fost cel mai mediatizat eveniment din 2001 şi ancheta cea mai costisitoare: cheltuieli de 6,7 milioane de dolari pentru avocaţi, plus alte 7 milioane pentru servicii contabile.

Bugetul de 250 milioane de dolari fusese administrat de Alfonso Gagliano, ministrul Lucrărilor publice, fiind implicaţi în scandal funcţionari superiori, membri ai Partidului Liberal, societăţi de stat, direct ori a cinci agenţii de publicitate (care au beneficiat de contracte în valoare de 67 milioane de dolari). În anchetă au fost audiaţi atât fostul premier Jean Chrétien, cât şi premierul în funcţie, Paul Martin, ministru al Finanţelor la vremea respectivă. A fost prima dată în istoria Canadei când un premier în funcţie a apărut în faţa magistraţilor. Programul de sponsorizare a fost anulat, iar o parte din bani, returnaţi. Sheila Fraser publică, de altminteri, rapoarte anuale, care sunt semnalate şi în Métro despre ceea ce nu merge bine în Canada: risipă de bani publici, fraude, abuzuri etc.

Publicaţiile franceze gratuite studiate în Canada se deosebesc fundamental de cele din România: lipsesc ştirile senzaţionale, dezvăluirile legate de afacerile puternicilor zilei sau ale oamenilor de afaceri, ecouri ale dezbaterilor parlamentare, chiar şi indiscreţiile cu privire la viaţa vedetelor. Păstrarea tăcerii asupra faptelor de corupţie din societatea canadiană poate lăsa impresia falsă că aceste fapte nici nu se întâmplă.

Totuşi, unul dintre marile scandaluri de escrocherie poate fi cunoscut şi de români dintr-un documentar difuzat pe Reality TV. Este vorba despre scandalul fondului de investiţii Eron Mortgage Corporation din Vancouver, Columbia Britanică, scandal izbucnit în 1996. La 10 ani de la producerea scandalului, în 2006, în seria "Very badman", apare un documentar cu privire la fondul "Eron: cei doi manageri" reuşesc să fure peste 210 milioane de dolari de la cei aproape 3.000 de investitori. Ei vor primi condamnări derizorii: 6, respectiv 3 ani, din care nu execută decât 1 an, respectiv 6 luni. Din bani se recuperează doar 20%, lăsând pe drumuri o mulţime de pensionari.

Nu în ultimul rând, Canada constituie o destinaţie turistică ispititoare, cu uluitoare frumuseţi naturale sau minuni create de mâna omului. Să amintim doar două. Prima şi cea mai cunoscută este cascada Niagara, cascada cu cel mai mare debit de apă din lume, vizitată anual de 14 milioane de turişti. O altă atracţie turistică este oraşul subteran din Montréal, în conexiune cu o parte a liniei de metrou, oraş întins pe mai mult de 30 km, cu peste 1.500 de magazine şi 200 de restaurante.

Poate fi Canada, cel mai bun loc din lume în care să trăieşti?

Articolul este primul capitol al studiului "Destinul imigranţilor canadieni în presa scrisă şi electronică", de Hilda Hencz. Citiţi duminica viitoare despre "Bogaţii şi săracii Canadei; Salarizarea", ocazie cu care vom dezbate subiectul emigrării în Canada, prezentând aspecte pozitive şi negative. Informaţiile prezentate au ca sursă datele din perioada 2004-2006, iar studiul a fost publicat în 2008.

De ce aleg românii Canada pentru a emigra?

Ce ştiu candidaţii la emigrare. Sistemul federal de selecţie

Se pune întrebarea: de ce aleg românii să emigreze în Canada? Diplomele de studii superioare dobândite în ţară nu sunt recunoscute, în consecinţă sunt plătiţi cu salarii mai mult decât modeste, deoarece n-au „experienţă canadiană”. Unii rămân toată viaţa cu aceste salarii, în speranţa că măcar copiii lor, urmând şcolile canadiene, vor avea mai mult noroc.

Emigrarea vine odată cu speranţa de realizare a visului canadian. Numai că acest vis se bazează pe informaţii vagi sau incorecte, precum şi pe dezinformare prin omisiune.

Ce ştiu imigranţii înainte de a veni în Canada?
Ei află în primul rând că această ţară are „nevoie disperată” de imigranţi. "Sunt mai multe locuri de muncă decât angajaţi", se plângea Joe Volpe, ministrul Imigraţiei, într-un raport prezentat în 2005 în Camera Comunelor.

Situaţia a fost dezbătută şi pe forumurile comunităţilor de români. „Ursul păcălit de Volpe”, scria un român pe un forum: „Nu ştiu unde vede Volpe acesta locuri de muncă neacoperite, probabil prin ţinuturile alea cu –500, pentru că şomajul atinge în unele zone şi 15%. Şansa de a prinde un job pe cont propriu, fără recomandarea unui alt român este aproape nulă… După ani de zbateri, o să-ţi găseşti propriul drum, trăind cu regretul că n-ai avut şansa să creşti în domeniul în care aveai experienţă şi în care te integrai rapid. Cam acesta e sistemul de recrutare a inteligenţei în Canada”.

Periodic, Ambasada Canadei organiza şedinţe gratuite de informare pentru cetăţenii din Bucureşti, dar şi din provincie (Sibiu, Braşov), în care făcea "propagandă" pentru emigrare.

„Se pare că plasele, ţepele, iluziile merg de minune la români, de aceea se şi dau atâtea anunţuri în presa română cu privire la emigrarea în Canada. Doar dacă sunteţi disperaţi şi nu aveţi nimic de pierdut rămânând în România, doar atunci gândiţi-vă să plecaţi în Canada. Sunt mulţi ingineri, tehnicieni, doctori şi profesori români în Canada care nu s-au realizat profesional şi care trag din greu pentru un salariu mediu. Preţurile la case au crescut în ultimii 4-5 ani, la fel şi chiriile. Dar salariile au rămas aceleaşi”, mărturiseşte un forumist.

Miza imigranţilor români în economia canadiana

Un recrutor canadian a fost întrebat la una dintre aceste întâlniri de promovare a emigraţiei în Canada dacă fenomenul imigrării aduce un profit pecuniar pentru Canada, profit ce rezultă din taxele de emigrare, precum şi din banii pe care imigranţii îi investesc în economie. Recrutorul a negat.

Din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a declinului demografic se estimează o criză a forţei de muncă în următorii ani (2008-2013). Oficialii din Québec promit crearea a 680.000 de noi locuri de muncă, locuri rezultate, mai ales, prin pensionarea generaţiei de baby-boomers, promisiune destul de fantezistă, dacă constatăm că în 2006, spre exemplu, s-au creat doar 3.000 de locuri de muncă în provincie, faţă de 87.000 în Ontario.

Spectrul le manque de main-d’oeuvre a determinat totuşi provincia Québec să scurteze timpul necesar formalităţilor de emigrare (cca. 2 ani, faţă de 3 ani pentru provincia Ontario). Totodată, oraşul Québec a investit în publicitate, printr-un program special de atragere a românilor şi bulgarilor. În acest scop, un oficial canadian s-a deplasat în România şi a subliniat câteva aspcte pozitive privind emigrarea în provincia Québec: costul pentru diverse formalităţi este de 1.500 $, la care se adaugă o sumă de bani pentru a se întreţine timp de 6 luni până la găsirea unei slujbe. Promite candidaţilor condiţii de viaţă superioare faţă de alte provincii (de exemplu, chiria este de doar 500 $, faţă de 1.000 $ în alte provincii), rata şomajului este mai mică decât în Montréal, iar imigranţii sunt ajutaţi să-şi găsească un job.

Diaspora românească, în inginerie şi IT

Majoritatea celor emigraţi în Canada (90%) găsesc de lucru ca ingineri, în IT sau administraţie. Un forumist se arată însă sceptic: „Nu te entuziasma aşa de repede, pentru că sunt exagerări mari din partea politicianului canadian. Québecul este un centru politic şi turistic, nu industrial, deci nu prea se găseşte de lucru; chiar dacă chiriile sunt ceva mai mici, alte preţuri sunt mai mari. Adevărul este că oraşul a reuşit să atragă 5.000 de imigranţi în ultimii 5 ani. În 2004-2005, 51% dintre aceştia aveau pregătire universitară, 19% erau tehnicieni, 8% muncitori calificaţi şi 12% necalificaţi.

Integrarea lor a creat nemulţumiri de ambele părţi. Imigranţii n-au primit joburi corespunzătoare pregătirii din ţara de origine, decât, în general, joburi prost plătite şi mulţi au părăsit oraşul. Angajatorii au fost reticenţi în angajarea lor, invocând diferenţele culturale, de pregătire, precum şi diferenţele de experienţă în muncă şi au cerut autorităţilor să-i selecteze mai eficient ca să poată face faţă
iernilor aspre şi să cunoască limba franceză.

De reţinut este faptul că şi în Montréal, situat ceva mai în sud, pe paralela 45, iernile sunt deosebit de aspre şi de lungi. Dintr-un documentar transmis pe Discovery, românii au putut afla despre consecinţele unei furtuni de gheaţă din 1998 de la Montréal, care a afectat milioane de oameni. Deşi a durat mai puţin de o săptămână, oraşul a fost la un pas de colaps: mai funcţiona o singură linie electrică, din cele opt care aliment au oraşul.

Ce mai ştiu cei dornici de a pleca din ţară?
Canada are un sistem federal de selecţie a imigranţilor, pus la punct de către Guvernul canadian. Acest sistem a suferit schimbări de-a lungul anilor, la fel şi durata de procesare a dosarelor. O bună perioadă de timp s-a pus accent pe studii superioare şi performanţe lingvistice. Se acorda un punctaj bazat pe criterii obiective (vârstă, studii, experienţa profesională şi cunoştinţele lingvistice).

Provincia Québec oferea candidaţilor o listă specială cu profesiuni solicitate - „professions en demande au Québec”. Se verifica apoi capacitatea de autonomie financiară şi o garanţie a acestei autonomii (de exemplu, existenţa unei proprietăţi imobiliare). Existau şi alte criterii de selecţie, mai puţin cunoscute, cum ar fi existenţa unei oferte de lucru validate de guvernul provincial.

De un astfel de criteriu privilegiat s-au bucurat stripteuzele din Europa de Est. Între 2001-2004, cam o mie de stripteuze (dintre care 800 românce) au ajuns în Canada ca stewardese, infirmiere şi chiar călugăriţe, graţie aplicării la un controversat program guvernamental destinat meseriilor „cu mare cerere”.

În 2004, a izbucnit un scandal în care a fost implicată şi o româncă. Ministrul Imigraţiei, Judy Sgro, i-a facilitat acesteia, în mod ilegal, prelungirea vizei, pentru că românca lucra în campania electorală a politicianei. În urma acestui scandal, Sgro şi-a dat demisia din funcţie.

Pericolul recrutorilor amatori

Firmele de consultanţă în imigrare sau agenţiile pentru imigrare, atât cele din Canada, cât şi cele din România, au intensificat reclama agresivă în căutare de clientelă. Deşi pare incredibil, până în 2004, oricine din interiorul sau din afara Canadei se putea declara expert sau consultant în imigraţie, în speranţa unui câştig substanţial şi facil.

Începând cu anul 1991 se încearcă eliminarea amatorilor din profesiunea de consultant în imigraţie, un prim pas făcut fiind înfiinţarea Organizaţiei canadiene a consultanţilor profesionişti în imigraţie. În 2003 s-a publicat un raport al Ministerului Cetăţeniei şi Imigraţiei, care conţinea 37 de recomandări pentru exercitarea acestei profesii, iar din 2004, secţiile de imigraţie de la ambasade şi din interiorul Canadei au primit dosare întocmite doar de către membrii Societăţii canadiene a consultanţilor în imigraţie, de către barourile provinciale şi de către Camera notarilor din Québec.

A urmat o perioadă de tranziţie de doi ani pentru atestarea pe post. Acreditarea presupune: experienţă de un an în domeniul imigraţiei, diplomă de studii în domeniul imigraţiei (cu durata de un an), test de cunoştinţe urmate de teste de engleză şi franceză şi un examen profesional. Prin aceste noi reglementări, ocupaţia de consultant în imigraţie a fost echivalată cu cea de avocat şi inclusă în categoria de personnel professionnel, alături de ingineri, medici şi contabili acreditaţi.

Candidaţii la imigraţie sunt sfătuiţi să se adreseze doar consultanţilor profesionişti sau unui barou canadian şi nu reprezentanţilor sau agenţilor, şi numai pe baza unui contract scris. Informaţiile din presa din România despre imigraţia canadiană au fost sporadice, limitându-se aproape exclusiv la campaniile oficiale de recrutare ale guvernului canadian. Abia cu răspândirea Internetului, după anul 2000, forumurile online pe marginea acestor articole conţin relatări care arată o imagine reală despre viaţa de imigrant în Canada şi spulberă vechile mituri.

Canada, vânzătoare de iluzii

Tot mai mulţi forumişti ai ziarelor româneşti în format electronic recunosc: „Nu merită să emigrezi în Canada. Ţara asta are un sistem extrem de bine pus la punct de inducere în eroare a candidaţilor la emigrare". Un alt forumist scrie: „Nu imigraţi în Canada! Totul este o abureală cronică. Fiecare provincie are servicii de imigraţie şi fiecare se zbate să atragă imigranţi. Din păcate, Québecul are o politică de imigrare mai coerentă, cu faţă comercială, ca să spun aşa, vânzători de iluzii… Dacă aveţi studii superioare, nu aveţi ce căuta în această ţară”.

„Québecul are de zece ori mai multă nevoie de voi, decât voi de el. Veniţi aici şi plătiţi chirii, ţineţi camerele ocupate ca să aibă proprietarii din ce cumpăra noi case, pe care să le închirieze altor fraieri” – observă un alt forumist. „Înainte de a ajunge aici, e bine să vă gândiţi că viaţa vi s-a terminat după ce părăsiţi ţara”.

În mod cu totul regretabil, aceste forumuri sunt decredibilizate prin intervenţia adesea grosolană, dar derutantă, a unor amatori de glume proaste sau a vânzătorilor de vise, care se simt ameninţaţi în interesele lor: fiecare client le aduce câştiguri de mii de dolari.

Orice dezvăluire pe Internet a unor realităţi descurajante pentru amatorii de emigrare, a unor constatări de tipul „vremea sclavilor negri a trecut. Trăiască sclavia modernă a sclavilor albi cu diplome, care vin singuri să-şi pună capul în jug”, provoacă panică şi reacţii prompte. Cel mai adesea se apelează la minciuni, în speranţa că este imposibil ca viitorii imigranţi să se îndoiască de faptul că în Canada nu este atât de bine după cum au auzit.

Canada pe forumuri, între mit şi realitate

Vânzătorii de vise nu se mulţumesc doar cu reclama de tip turistic, ci depăşesc limitele bunului simţ: „Vancouver, oraş minunat, căutat tot mai mult de milionarii lumii. În 2006, din peste 300.000 de imigranţi, peste 60% au fost cei care au demonstrat că deţin peste un milion de dolari şi doresc să investească în Canada. Cred că acest lucru spune cam ce fel de ţară este Canada”. Alţi vânzători de vise sufocă forumurile cu afirmaţii de genul: „Eu am doi ani de Canada şi am un salariu de 100.000 $ pe an, ca şi amicii mei români şi care nu sunt puţini la număr”; sau „eu şi soţul m eu suntem în America de 4 ani; în acest timp, din câştigul realizat de amândoi, am cumpărat două apartamente şi o casă. E ceva, nu? Nu se poate spune că nu se câştigă. Cine lucrează şi pune osul la lucru se realizează. Îmi pare rău, poate contrazic pe cineva, dar realitatea asta e!”.

Vânzătorii de vise încearcă discreditarea celor care vor să distrugă visul canadian, numindu-i rataţi, frustraţi, indivizi cărora nu le place munca şi care sunt mânaţi de ură, invidie, defetism şi dau sfaturi ridicole: „De ce au plecat ei în Canada ...? Mai bine zis, de ce au rămas acolo şi continuă s-o împroaşte cu noroi? Este ţara aia vinovată pentru nereuşita lor sau pur şi simplu le lipsesc calităţile necesare supravieţuirii şi reuşitei?”.

Condamnarea victimelor visului canadian poate lua şi forme manipulatorii: fie se insistă pe valorilor societăţii canadiene, valori proprii democraţiilor occidentale (toleranţă, interzicerea prin lege a discriminării de orice fel, acordarea de ajutoare sociale), referiri la PIB-ul Canadei: „nivelul de trai este mai sus ca în alte ţări europene”, fie se insistă pe mitul păgubos al reuşitei pe bază de merit, pe egalitatea totală de şanse: „dacă dovedeşte că are ceva valoare, urcă repede” sau „cu hotărâre şi ambiţie, în foarte scurt timp ai realizări pe care în România nu le vei avea nici într-o viaţă de muncă cinstită”; „trebuie să dovedeşti că poţi face ceva”. Un alt forumist afirmă că este inginer electronist; se află de doi ani în Canada şi lucrează în meserie, câştigând 50.000 $/an, ceea ce îl va determina să-şi cumpere casă. Un alt forumist îl atenţionează: „Alo, domnu’, treziţi-vă!”.

Multe dintre comentariile de pe forumuri sunt postate de agenţii de recrutare, determinaţi să vândă un vis canadian pentru câştigurile proprii.

Ce ar trebui să ştie viitorii imigranţi români înainte să plece în Canada?

Deşi, potrivit legii, emigrează doar persoanele perfect sănătoase, imigranţii ar trebui să ştie şi care este situaţia asigurărilor medicale oferite de statul canadian. Discriminarea care porneşte odată cu numele românesc, dificultatea de a găsi un job pe măsura experienţei profesionale şi recunoaşterea diplomelor şi monopolul ordinelor profesionale, în care se intră cu dificultate, sunt doar o parte dintre piedicile pe care românii care emigrează în Canada trebuie să le traverseze. Aceste aspecte sunt parte din viaţa celor care aleg să-ţi continue viaţa în Canada şi aduc o brumă de realitate în aşteptările legate de "visul canadian".

Din anul 2001, toate provinciile canadiene au introdus o măsură discriminatorie pentru imigranţii independenţi: au drept la asigurarea medicală publică abia după trei luni de la sosirea în Canada, cu excepţia cetăţenilor unor ţări precum Finlanda, Franţa, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Portugalia sau Suedia. Aceste state au acorduri încheiate cu Québecul pentru ca cetăţenii lor să se bucure imediat de asigurare.

Ce se ascunde în spatele visului canadian

Alte câteva categorii speciale sunt exceptate de la prevederile acestei măsuri, precum refugiaţii sau nou-născuţii. Imigranţii, având de înfruntat şi dificultăţile acomodării cu noua lor patrie, în goană după un loc de muncă, pot avea surpriza neplăcută de a fi nevoiţi să achite note de plată usturătoare în cazul unor accidente sau pentru intervenţii chirurgicale de urgenţă.

De asemenea, persoana care apelează la Salvare plăteşte o taxă de 130 $, dacă are sub 65 de ani, vârsta pensionării în Canada. Mai multe organisme aflate în serviciul imigranţilor cer renunţarea la aceste măsuri şi semnalează Parlamentului câteva cazuri-limită: un copil marocan suferă o operaţie de apendicită, costul fiind de 18.675 $, iar părinţii unui copil filipinez, suferind de insuficienţă renală, au de plătit cam aceeaşi sumă.

Sigur, fiecare poate plăti o asigurare privată lunară de 90 $, dacă are de unde. În acelaşi timp, de câte ori o persoană îşi schimbă serviciul şi acest lucru se întâmplă frecvent, nu are asigurare timp de 3-6 luni, în funcţie de politica angajatorului.

Monopolul ordinelor profesionale

Cel mai important lucru pe care ar trebui să-l ştie un imigrant este legat de condiţiile în care poate obţine unui job în concordanţă cu pregătirea sa din ţară. Imigrantul ar trrebui să ştie foarte clar, chiar înainte de a emigra, ce anume îşi doreşte şi ce sacrificii poate face în acest scop, şi, în primul rând, dacă doreşte prin echivalarea diplomei sale să practice o profesiune reglementată sau o profesiune nereglementată. Din păcate, aceste lucruri le află abia după ce a ajuns în Canada.

Profesiunile reglementate sunt controlate de legile provinciale şi administrate de către o asociaţie sau de un ordin profesional, care dau dreptul de a obţine un permis de practică, chiar fără a avea o diplomă universitară. Perioada de evaluare a studiilor poate dura chiar un an sau doi şi costă bani. După primirea răspunsului, majoritatea solicitanţilor se văd puşi în situaţia de a-şi relua parţial, sau chiar în întregime, studiile. Se dau şi teste de limbă. Stagiile practice obligatorii, precum şi programul extrem de încărcat al studiilor fac imposibilă, în general, găsirea unui job de supravieţuire.

Imigrantul poate recurge, totuşi, la credite bancare care se acordă cu mare generozitate.

În profesiunile nereglementate se cere un anumit nivel de competenţă şi ceva experienţă în muncă, instituţia care îl angajează având libertatea să decidă în ce măsură candidatul corespunde nevoilor sale, în principiu, potrivit CV-ului şi după un interviu.

În Québec, ordinele profesionale s-au înfiinţat încă din secolul al XIX-lea, după cum ne informează primul număr din ziarul românesc Zigzag (în anul 2005). Erau asociaţii menite să apere reputaţia profesională a specialiştilor din diferite domenii de activitate. Funcţionând într-un cadru juridic neadecvat, ordinele profesionale s-au înmulţit haotic. Abia în 1973, guvernul a adoptat Codul profesiilor, prin care se creează 41 de ordine profesionale şi două tipuri de profesii (21 de profesii cu exercitare exclusivă şi 20 de profesii cu titlu rezervat), fiecare ordin având dreptul să-şi alcătuiască propriile sale regulamente.

Membrii ordinelor ce includ profesiunile cu exercitare exclusivă deţin monopolul de exercitare a profesiei respective. Aceste profesii sunt următoarele: avocat, notar, medic, medic veterinar, dentist, farmacist , optician, agronom, arhitect, inginer, topograf şi geometru, inginer forestier, chimist, contabil agreat, technician în radiologie, denturologist (technician în proteze dentare), optician de prescripţii (pentru lentile de contact), chiropractician, tehnician în proteze audio, medic pediatru şi infirmier.

În profesiunile cu titlu rezervat, orice persoană, membră sau nemembră a vreunui ordin, poate desfăşura o activitate reglementată de ordin pe baza unui permis special care îi atestă competenţele. Aceste profesii sunt: contabil agreat în management, contabil general licenţiat, dietetician, muncitor social, psiholog, consilier în orientare profesională, consilier în relaţii industriale, urbanist, administrator agreat, evaluator agreat, igienist dentar, tehnician dentar, logoped şi audiolog, fizioterapeut, ergoterapeut, infirmier auxiliar, tehnolog medical, tehnolog în ştiinţe aplicate, inhaloterapeut (persoană specializată în tehnicile de îngrijire cardiorespiratorie şi asistenţă anestezică), traducător şi interpret.

Există şi o echivalare prin continuarea studiilor colegiale sau universitare, însă doar instituţiile de învăţământ respective sunt abilitate cu această echivalare care poate fi diferită de cea făcută de ordinele profesionale. Echivalarea universitară dă posibilitatea dobândirii unei diplome de bacalaureat (echivalentul diplomei de licenţă din România), care facilitează obţinerea unui permis de practică.

Forumurile, surse de informare pentru români

Ici şi acolo apar articole despre adevărata situaţie profesională a imigranţilor şi tot mai multe dezvăluiri pe forumuri. În aceste dezvăluiri, guvernul canadian, care de ani buni a favorizat imigranţii cu studii superioare, plângându-se de penuria de specialişti, este acuzat, în primul rând, de duplicitate, de ascunderea adevărului, distrugând destinele a zeci de mii de imigranţi.

Despre aceşti „mari dezamăgiţi ai visului canadian” este vorba şi într-un articol publicat de Clifford Krauss în ziarul The NewYork Times, preluat apoi de Courrier International (30 iunie 2005) şi republicat în rezumat în ziarul 7Plus (25 iulie 2005).

Relatarea lui Krauss se referă şi la Vancouver, unul dintre cele mai prospere oraşe canadiene. Sunt invocate studii statistice, cercetări sociologice, opinii ale unor apărători ai drepturilor imigranţilor. Concluzia: perspectivele de angajare şi de venituri ale imigranţilor se deteriorează continuu. Nu acesta este scenariul promis de Canada imigranţilor cu studii superioare, care îşi irosesc viaţa acceptând slujbe mărunte pentru care ar fi necesară cel mult şcoala secundară.

În timp ce ţările confruntate cu „fuga creierelor” protestează pe lângă autorităţile canadiene, imigranţii cei mai calificaţi (adică jumătate din cei care aleg Canada) sfârşesc ca şoferi de taxi sau de camion, muncesc în uzine ori ca paznici, unica lor consolare fiind speranţa că oferă alte perspective doar copiilor lor. Tot mai mulţi imigranţi nu fac decât să supravieţuiască din indemnizaţia de şomaj şi cu ajutorul social şi tot mai mulţi se întorc în ţara de origine sau emigrează în SUA.

„Cei mai mobili lucrători din lume se revarsă în Canada şi se trezesc paralizaţi”, susţine Faviola Fernandez, profesoară în Singapore, după ce a părăsit Canada, renunţând la echivalarea diplomei sale, din cauza procedurii complicate şi descurajante. Şi alţi specialişti observă barierele pe care organizaţiile profesionale canadiene le pun în calea echivalării diplomelor. Autorul articolului îşi ilustrează relatarea cu prezentarea a două destine de imigranţi intelectuali eşuate.

Aceştia au trimis sute de CV-uri pentru a se angaja: un indian de 55 de ani, specialist în ecologie, cu doctorat în Germania, fost profesor la o universitate americană, precum şi un medic ginecolog egiptean, în şomaj de un an, unul din cei 1.200 de candidaţi la cele 200 de locuri oferite medicilor străini de către provincia Ontario.

Se pare că această situaţie îşi are explicaţia şi în discriminarea ascunsă din Canada: cetăţenii canadieni get-beget au prioritate la angajare.

Discriminarea începe cu numele românesc

Impresia că ai neşansa ca CV-ul de imigrant să fie respins imediat după citirea numelui este destul de mare, după cum mărturiseşte şi un forumist la câteva luni de la sosirea în Montréal: „Aveam sentimentul că decizia de a ateriza în Québec a fost o greşeală. Mă apucasem să trimit CV-uri pe la jobboom.ca şi monster.ca şi, bineînţeles, nimeni nu le citea mai departe de nume”.

Tot de discriminare se plânge şi Tereza Barta, regizoare de filme documentare, după cum aflăm dintr-un interviu difuzat pe postul naţional de televiziune, în 17 decembrie 2006 (TVR Cultural, Bucureşti). Emigrată încă din 1989, ajunge în Montréal, unde trece prin tot calvarul prin care trece un intelectual păgubos, şi anume prin umilinţe greu de imaginat, nevoită să accepte joburi mărunte, ca aceea de femeie de serviciu.

După mai mulţi ani, este remarcată de către un regizor din Toronto, interesat de un proiect de film documentar despre imigraţie. A chemat-o la Toronto pentru discuţii, o dată pe lună, timp de un an, după care a acceptat să producă filmul documentar. A angajat-o, dar i-a oferit doar un post de asistent de platou. Când regizorul a inclus-o într-un nou proiect, T. Barta a stârnit invidia şefei sale din Montréal, astfel încât regizorul a fost nevoit s-o concedieze, deoarece, după cum i-a mărturisit, şefa ei era o quebecheză şi nu o imigrantă.

Despre discriminare în găsirea unui job este vorba şi în studiul lui Leslie Cheung de la Universitatea Simon-Fraser din Columbia Britanică (februarie 2006). Autoarea semnalează că nivelul de instrucţie a minorităţii vizibile născute în Canada este superior celui al imigranţilor şi al albilor născuţi în Canada. În 2000, salariul mediu anual al minorităţii vizibile (arabi, asiatici, negri şi latino-americani) era cu 3.000 $ mai mic decât al imigranţilor şi cu 8.000 $ mai mic decât al albilor născuţi în Canada şi această diferenţă pare să se accentueze.

Rata şomajului la cele trei grupe studiate era de 10,7, respectiv 9,1 şi 7,1%. Mai favorizaţi sunt canadienii cu descendenţă japoneză sau filipineză. Deşi minorităţile născute în Canada, având vârste cuprinse între 25-44 de ani, au procentajul cel mai ridicat de pregătire universitară (37,5%), ei îngroaşă cohorta celor cu slujbe temporare, precare sau cu timp parţial.

Consecinţele dramatice ale „batjocurii recunoaşterii diplomelor” sunt prezentate şi în gazeta Românii din Québec (nr. 10, 2005), singura publicaţie românească din provincie care critică făţiş politica duplicitară a autorităţilor faţă de imigranţi.

Poate că din această cauză, din revistă n-au apărut decât 10 numere. „Prea puţin contează că ai fost medic talentat în Bucureşti sau în Cluj, că ai operat pe cord deschis la Tim işoara şi ai salvat sute de vieţi”, diploma de studii superioare obţinută în afara Canadei nu valorează „nici cât o ceapă degerată”, observă Mihai Claudiu Cristea, redactorul-şef al publicaţiei şi autorul articolului. De duplicitate este acuzată, în mod direct, fostul ministrul al Imigraţiei, Michelle Courchesne, „o maestră a planurilor de acţiune nepuse în practică”. La doi ani de la învestitură declara că s-ar părea că imigranţii sunt obligaţi să-şi reia studiile şi promitea că va cerceta situaţia.

Québec, o provocare

Cele mai multe oprelişti sunt puse de către provincia Québec. Astfel, pentru a primi un permis de predare, unui profesor imigrant i se cere să se înscrie într-un program (de regulă bacalaureat, cu durata de 3 ani, la zi), deoarece îi lipsesc 45 de ore de psihopedagogie (din cele 450 cerute de provincie), în timp ce în Ontario, la Universitatea bilingvă din Ottawa, i se cere doar refacerea ultimului an de studiu. Aşa ajunge o profesoară de pian să fie cameristă, un inginer silvic să spele vase şi să vândă clătite şi imigranţii nu pot să înţeleagă de ce au fost chemaţi de guvernul Québecului, când „vedem în fiecare zi că, de fapt, nu aveau nevoie de noi. Pur şi simplu îşi bat joc de noi. Ei n-au nevoie de intelectuali aici, ci de muncitori”.

Acelaşi lucru îl constată şi o graficiană mexicană: „N-am costat nici un dolar statul québechez şi oamenii din Québec. Nu suntem hoţi de joburi. Ar trebui profitat de noi”. Adevărul este, constată autorul, că universităţile se află în căutare disperată de bani, deci de studenţi şi, dacă se poate, pentru cât mai mulţi ani: „A-i cere unui arhitect, unui profesor sau unui medic să facă încă trei sau patru ani de studiu e, fără umbră de îndoială, o adevărată batjocură”.

Cotidianul Métro (9 dec. 2004) prezintă profesioniştii aflaţi pe treapta cea mai de jos a scalei salariale (Des professionels au pied de l’echelle). Se recunoaşte faptul că politica de imigraţie a Canadei, deşi favorizează pe cei cu studii superioare, prea puţini dintre ei lucrează în domeniul lor de specialitate, astfel că este un lucru obişnuit să întâlneşti ingineri algerieni sau agronomi haitieni ca şoferi de taxi, sau informaticieni şi biochimişti ca recepţioneri. În 2001, 46% din imigranţii având vârste cuprinse între 25-44 de ani, sosiţi în Canada între 1996-2000, erau licenţiaţi, dar sub 20% ocupau o slujbă potrivit pregătirii lor.

Imigranţii aleg Canada tocmai pentru a-şi pune în valoare cunoştinţele şi talentul. În ciuda unui CV impresionant, a experienţei canadiene în muncă, a stabilirii unei reţele de contact, ei rămân fără job, deoarece studiile nu le sunt recunoscute. Ei sunt nevoiţi să pornească de la bază, de la treapta cea mai de jos a scării profesionale, având, de regulă, un job precar. Candidaţii sunt selecţionaţi în funcţie de o grilă care validează capacitatea lor de a se descurca.

Cei care rezistă mai mulţi ani au o şansă mai mare

Potrivit statisticilor oficiale, şansele unui job mai bun cresc odată cu creşterea duratei de rezidenţă. În 2001, dintre imigranţii între 25-54 de ani, rezidenţi în Canada de circa 15 ani, 78,6% aveau un job, faţă de 65,2%, din acelaşi grup de vârstă, dar imigraţi de curând. Pentru ingineri, medici sau avocaţi este o adevărată provocare să reuşească să facă faţă unor serii întregi de examene şi să fie primiţi în ordinele profesionale.

Odată intraţi în Canada, Ministerul Imigraţiei, precum şi alte organisme îi sprijină pe o perioadă de 18 luni în eforturile de căutare a unui loc de muncă, sprijin destul de îndoielnic, de altminteri, deoarece căutarea unui job implică accesul obligatoriu la internet şi la telefon, deci cheltuieli suplimentare legate de cumpărarea unui calculator, a unui telefon cu robot, precum şi plata abonamentelor (internet, telefon, mijloacele de transport în comun, adică aproape 140 de dolari pe lună).

Găsim şi alte exemple de obţinere a unui job: o franţuzoaică cu studii superioare la Lyon, a obţinut repede un stagiu la Primăria oraşului, apoi o slujbă permanentă, studiile sale fiind recunoscute (Québecul recunoaşte diplomele din Franţa şi Belgia). A avut noroc, spre deosebire de un arhitect columbian, emigrat de trei ani şi jumătate.

Diploma sa nu a fost recunoscută, din această cauză s-a orientat spre un masterat în amenajare teritorială. Având dreptul să participe la o campanie de recrutare a personalului în funcţii publice, acum are o slujbă. Ce reproşează el autorităţilor din provincia Québec: publicitatea mincinoasă făcută în străinătate de către provincia Québec: „Veniţi la noi! Avem nevoie de ingineri, arhitecţi şi medici”. Ajungând acolo, ordinele profesionale le închid uşa în nas.

Un studiu realizat de Yuho Chang de la Serviciul de orientare şi integrare a imigranţilor (SOIIT) pe 1.636 de imigranţi în căutare de lucru între anii 1999-2002, publicat în buletinul organizaţiei Objectif Québec (2006), se adaugă criticilor la adresa oficialităţilor québecheze faţă de imigranţii cu studii superioare: 75% dintre ei ocupă un loc de muncă sub calificarea lor şi 20% dintre ei sunt sortiţi să devină muncitori necalificaţi. S-a constatat că un imigrant din doi obţine un job dacă este de origine europeană, 1/3 dacă este maghrebian sau african şi 41% dacă provine din Asia sau America Latină.

Cauzele: lipsa pregătirii, deficienţele de instrucţie şi discriminarea. Dar cifrele intră în contradicţie cu intenţiile politicii de imigrare din Québec atunci când este vorba de angajarea profesioniştilor. Provincia nu este capabilă să le asigure un loc de muncă în domeniul lor de activitate şi numărul acestora creşte: dacă în 1999 SOIIT a asigurat un loc de muncă corespunzător pentru 50% dintre ei, în 2002 acest procent scade la 35%.

Cum ar trebui să perceapă autorităţile canadiene imigranţii români

Autorităţile nu au înţeles că imigranţii nu sunt o problemă, ci un atu economic pentru regiune, iar discriminarea la care sunt supuşi întinează nu doar individul care îi cade victimă, ci şi societatea care îl primeşte: „putem înţelege că societatea québecheză îşi poate căuta cele mai strălucite creiere în lumea a treia pentru propriile sale nevoi, dar este imoral de a nu fi în stare să folosească mai bine aceste creiere în momentul în care se află aici. Această risipă de resurse umane este tot atât de dăunătoare ca şi risipa resurselor naturale”.

Discriminarea imigranţilor poate fi un subiect foarte util în afirmarea unor partide politice. În februarie 2006 apare la Montréal un nou partid de stânga, suveranist, feminist şi ecologist, şi anume partidul Québec solidaire, care îşi recrutează membrii din nemulţumiţii Partidului québechez. Partidul abordează o problemă extrem de sensibilă a societăţii multiculturale canadiene: discriminarea, vizibilă atât în ceea ce priveşte recunoaşterea diplomelor imigranţilor, care la ora actuală este „un adevărat scandal, o veritabilă risipă umană”, precum şi cele privind angajările şi locuinţele.

Ultimele date statistice, din septembrie 2008, arată că rata şomajului printre imigranţi este de 18,1%, de trei ori mai mare decât la nivelul Canadei şi de două ori mai mare decât în provincia Québec.

Chiar Alexandru Cetăţeanu subliniază valoarea unui nume francez în găsirea unui job mai bun, iar un forumist precizează: „să fim sinceri, locurile de muncă bune se adresează canadienilor, nu imigranţilor”. În septembrie 2007, Métro a relatat cazul unui arab care n-a reuşit să-şi găsească un job până nu şi-a schimbat numele. Şi n-a ales orice nume, ci numele de Trembley, nume unei renumite familii québecheze din care provine şi primarul actual al Montréalului. Arabul a dat în judecată autorităţile pentru discriminare şi a fost despăgubit cu 15.000 $.

În instanţe se află alte 70 de cazuri de discriminare la angajare, şi acestea nu reprezintă decât vârful aisbergului.

Ce oferă însă Québecul cu generozitate imigranţilor încă din 2002 prin Ministerul Imigraţiei şi Comunităţilor Culturale? Diplome de bienvenue, după cum aflăm din ziarul Pagini româneşti (ed. 2, 25 martie 2006). Într-un interviu luat cu această ocazie, ministrul Lise Thériault recunoaşte faptul că guvernul n-a făcut o corelaţie între pregătirea superioară cerută imigranţilor şi recunoaşterea diplomelor, dar pe viitor se încearcă realizarea unor grile mai bune de echivalare, astfel încât imigranţii să-şi poată exercita meseriile pentru care s-au pregătit în ţara de origine.

Québecul, o mare dezamăgire

Chiar Ordinele profesionale vor face modificări în statutul lor, lucru care nu este deloc simplu, deoarece sunt 50 de profesii reglementate de 45 de ordine profesionale. Întrebată care ar fi soluţia pentru a opri fenomenul plecării din Canada la scurt timp după sosire, ministrul, în ton cu atmosfera sărbătorească, apreciază că provincia Québec este printre cele mai avansate în materie de recunoaştere a diplomelor şi că imigranţii din Québec au o excelentă stabilitate.

Părerea participanţilor români nu este însă la fel de optimistă. În primul rând se plâng de proasta informare avută înainte de imigrare: „ziceau că se caută oameni cu studii superioare, când de fapt, au nevoie de braţe de muncă”.

„Echivalarea ministerului nu e suficientă ca să poţi intra în câmpul muncii”. O învăţătoare observă că n-are nicio şansă de a-şi practica meseria şi va urma, probabil, nişte cursuri pentru a se putea angaja la o grădiniţă; abia când băiatul ei a avut probleme de sănătate şi-a dat seama că în Québec multe lucruri nu merg bine. Soţul ei este inginer, dar intrarea în Ordin presupune timp şi bani. Va face, poate, un curs de muncitor calificat. E drept că este ceva mai bine decât în ţară, unde lucrurile se vor schimba abia în 10-20 de ani. Atunci s-ar putea să se întoarcă: „Oricum n-am de gând să-mi petrec aici tot restul vieţii. Pentru mine, Québecul e o mare dezamăgire”. O şansă de a afla adevărul ar fi în ziarele româneşti din Canada; ele sunt chiar prea multe, dar şi prea sărace în informaţii utile, cenzurate şi invadate de publicitate, ocolind cu grijă aspectele vitale ale procesului de integrare.

Totuşi au publicat câteva informaţii preţioase despre condiţiile în care se pot
practica diverse meserii. Doar că este o problemă: cei din România nu ştiu nimic despre existenţa lor, iar cei din Canada, practic, nu mai au nevoie de aceste informaţii. Referiri la îngrădirea libertăţii de expresie apar în mai multe publicaţii româneşti din Montréal. La modul general, despre libertatea de expresie, sau mai degrabă despre lipsa ei, vorbeşte Basile Blaga în publicaţia Tribuna noastră (an. 9, nr. 52, 2006).

Când mass-media a devenit o industrie şi deci profitul se află în prim-plan în slujba unor interese politice şi financiare, atunci dispare libertatea de expresie, una din pietrele fundamentale ale democraţiei, şi intervine manipularea, deformarea adevărului sau tăcerea. Încă Orwell arăta în Ferma animalelor că, în lumea liberă cenzura este mai sofisticată decât într-un regim totalitar, şi anume „ideile nepopulare sunt trecute sub tăcere şi faptele jenante rămân în umbră, fără o interdicţie oficială”.

Astăzi, mass-media foloseşt e excesiv fapt ul divers: accidente, asasinate, catastrofe descrise cu exces de amănunte pentru distragerea atenţiei opiniei publice de la adevăratele probleme ale societăţii. La acestea se adaugă „o publicitate împinsă până la grotesc”. Autorul se referă, cu precădere, la situaţia din SUA, unde a apărut chiar o mişcare pentru reforma presei, Free Press, evitând să facă vreo aluzie la situaţia din Canada şi din Montréal, acolo unde, de fapt, apare gazeta pe care a fondat-o în 1998.

Autorul nu ne explică nici ce înseamnă avertismentul redacţiei: „Articolele…cu conţinut contrar moralei, legilor canadiene sau reglementărilor provinciei Québec nu vor fi acceptate, în măsura în care acest caracter va fi constatat de redacţie… Redacţia îşi rezervă dreptul de a respinge articolele şi materialele de orice fel, semnate cu pseudonim sau nesemnate şi al căror conţinut pot atrage răspunderi de indiferent ce natură”.

O referire explicită la îngrădirea libertăţii de expresie găsim în Pagini româneşti (ed.1, 13 febr. 2005), pe marginea realizării emisiunilor T V în limba română, de pe Canal Horizon Global din Montréal.

Autorul articolului, George Sava, atrage atenţia asupra situaţiei ingrate în care se află realizatorul acestei emisiuni. Formatul emisiunii este decis de conducerea CH Global, care interzice abordarea subiectelor din realitatea canadiană sau românească recentă, inclusiv subiecte politice sau sportive, reportajele, divertismentul, filmările din afara studioului, de fapt orice ar reprezenta „viaţa comunităţii”. Emisiunea devine astfel anostă, cu doi invitaţi şi o rubrică culturală.

Conducerea postului doreşte atragerea de publicitate, lucru destul de dificil din cauza emisiunilor plictisitoare. Presa românească montréaleză nu prezintă, în general, destine eşuate, ci doar realizări, chiar dacă din unele interviuri răzbat ecouri ale dificultăţilor pe care le întâmpină imigrantul căruia nu i se recunoaşte nimic din experienţa sa profesională din ţara de origine.

Un astfel de exemplu ar fi Viorel Gaiţă, cunoscutul realizator de emisiuni umoristice la mai multe televiziuni din România; sosit la Montréal, îşi găseşte un job în domeniul serviciilor, ca vânzător de celulare sau în goană după abonaţi la internet şi cablu, deşi între timp, obţinuse o diplomă la Universitatea Concordia din Montréal. Angajat la emisiunea în limba română de pe Canal Horizon, pierde acest post după două luni, prin desfiinţarea emisiunii (Românii din Québec, nr. 9, 2004; Pagini româneşti, ed.1, 13 febr. 2005). La opt ani de la sosirea sa în Montréal, Viorel Gaiţă, având deja doi copii de vârstă preşcolară, părăseşte Canada.

Telespectatorii români pot cunoaşte un caz concret despre încălcarea dreptului de a informa corect publicul din Canada, şi anume dintr-un documentar TV, intitulat The Corporation, prezentat în 2007 pe TVR 2. Doi ziarişti de investigaţie de la Fox T V din Columbia Britanică realizează un film documentar despre efectele devastatoare asupra sănătăţii ale hormonilor de creştere, hormoni care se află în produsele din carne şi lapte. Conducerea televiziunii interzice difuzarea filmului şi-i concediază pe cei doi. În procesul intentat de ziarişti, Fox are câştig de cauză.

Bogaţii şi săracii Canadei. Unde se încadrează emigranţii români?

După ce săptămâna trecută evz.ro a prezentat prima parte a studiului privind destinul imigranţilor din Canada şi a lansat dezbaterea "Canada, locul cel mai bun de t răit din lume?", astăzi vom prezenta a doua parte a studiului care arată cum se face salarizarea şi care sunt săracii şi bogaţii Canadei.

Bogaţii şi săracii Canadei

Există şi o altă faţă a fericirii, despre care se vorbeşte mai puţin: distribuţia veniturilor potrivit coeficientului GINI. Cu cât acest coeficient este mai ridicat, cu atât discrepanţa dintre bogaţi şi săraci este mai mare. În 2005, Canada avea acest coeficient destul de ridicat, de 33,1, la egalitate cu Elveţia, spre deosebire de ţări cu un coeficient sub 25: Ungaria, Danemarca, Japonia.

România are coeficient ul 30,3, iar ţările din America Latină au între 49,1 (Venezuela) şi 59,1 (Brazilia). Datele statistice oficiale (publicate în 15 martie 2001) arată cum anume este împărţită bogăţia Canadei: 10% din populaţia ţării (cca. 3 milioane) posedă 53% din avuţia netă a ţării; următorii 10% posedă 17%, alţi 10% posedă 11%, iar restul de 70%, (adică cca. 21 milioane de locuitori) are doar 19% din avuţie; mai trebuie menţionat faptul că 20% (din cei 70%) n-au decât datorii. Informaţiile publicate anual în revista Canadian Business cu privire la topul celor mai bogaţi 100 de canadieni sunt preluate şi de către cotidianul Métro.

În 2004, familia Thomson, cea mai bogată, deţine 22,03 miliarde de dolari. Provincia Québec are trei miliardari pe primele 10 locuri: Paul Desmarais (cu Power Corporation) - locul 6 cu 3,94 miliarde, familia Saputo – locul 7 cu 2,78 miliarde, David Azrieli (Canpro Invesments) – locul 9 cu 2,26 miliarde. Familia miliardarului québechez Bombardier (1,27 miliarde, în scădere cu 27% faţă de anul precedent ), de la uzinele căreia România cumpără garnituri de metrou, se situează pe locul 21. Cântăreaţa montréaleză Céline Dion nu se mai regăseşte în topul celor 100, nu pentru că averea ei s-ar fi micşorat, ci pentru că alţii s-au îmbogăţit mai mult. În anul 2005, averile acestor miliardari au sporit; în topul miliardarilor québechezi se găseşte acum şi Jean Coutu, proprietarul lanţului de farmacii cu acelaşi nume.

Primii 100 din top deţin peste 130 miliarde $, adică aproape 12% din PIB-ul Canadei şi cam 60% din PIB-ul României. Statisticile arată că interesele financiare, politice şi culturale ale Canadei sunt controlate de un grup de numai două mii de persoane, grupul excluzând femeile şi băştinaşii; circa 80% din acest grup sunt de origine britanică, iar 90% sunt de confesiune protestantă, după cum arată cartea coordonată de Jane Hutchings: "Canada. Ghid complet".

Cam ce venituri au ceilalţi canadieni, ştiind că în 1999, sub 80.000 de canadieni aveau un venit de peste 250.000 de dolari canadieni pe an?

Ziarele sunt foarte zgârcite în aceste informaţii, practic nu spun mai nimic. Aflăm totuşi că beneficiarii de salarii anuale uriaşe (4-6 milioane de dolari) sunt managerii unor mari corporaţii. Venituri de milioane de dolari pe an au şi hocheiştii.

Presa oferă câteva informaţii despre salariile anuale situate în jur de 200.000 - 300.000 de dolari - premierul Canadei (295.400 $), judecătorii din structurile federale (216.600-232.300), precum şi despre salariile anuale situate între 100-200 mii $: parlamentarii (cca. 150.000 $) sau preşedintele Comitetului executiv al Primăriei din Montréal (126.082 $). Cele mai multe informaţii se referă la salarizarea medicilor (232.000 $ salariul mediu pe an al medicilor specialişti din provincia Québec). În ciuda funcţiei înalte, un salariu anual destul de modest pentru această funcţie - cca. 110.000 $ - avea Lise Thibault , reprezentanta reginei Marii Britanii în provincia Québec între anii 1997-2007, după cum aflăm din Zigzag (iulie 2007).

Anchetată pentru cheltuieli nejustificate în interes privat în timpul mandatului său, în valoare de 700.000 $, îşi dă demisia; potrivit legii, are dreptul la o pensie anuală echivalentă cu 30% din salariul mediu din ultimii 5 ani, adică la 33.000 $, sumă mai mult decât modestă. Nu se dau informaţii dacă înaltul funcţionar a suferit în vreun fel rigorile legii.

Alte informaţii din presa montréaleză se referă la salariile anuale ale celor care au absolvit şcoli canadiene. Aceste date sunt relevante dacă le comparăm cu salariile pe care le primesc imigranţii care şi-au obţinut diplomele în afara Canadei şi care sunt angajaţi mai ales în sectorul serviciilor şi sunt plătiţi, în general, cu sume variind între salariul minim (cca. 13.500 $) şi cel mediu (cca. 30.000 $).

Salariile unor categorii de muncitori calificaţi pot fi mai mari decât ale absolvenţilor de învăţământ superior. Muncitorii calificaţi, cu diplomă de studii profesionale (DEP - diplôme d’études professionnelles), au următoarele venituri anuale: macaragiu şi tehnician betonist (61.516 $), mecanic ascensoare (48.516 $). Absolvenţii cu diplomă de studii colegiale (DEC - diplôme d’études collègiales) primesc: 37.700 $ (informatician), 44.356 $ (chimist), 43.524 $ (construcţii aeronautice).

Absolvenţii cu diplomă universitară şi examen de licenţă (bacalaureat) au salarii decente, adică destul de mari, uneori chiar mari: medic dentist (94.484 $), farmacist (69.420 $), statistician (52.572 $), spre deosebire de un inginer constructor (49.088 $) sau un inginer mecanic (46.07 $). Salariile cresc odată cu vechimea în muncă şi se referă la sectorul de stat; spre exemplu, în 2001, un inginer (din domeniile construcţii, electrotehnică, mecanică, automatică) cu o vechime de peste 14 ani, are venitul între 70-80 mii de dolari. Farmaciştii sunt la mare căutare şi sunt mai bine plătiţi în sectorul privat, unde pot primi cca. 74.000 $ doar cu bacalaureat, iar industria farmaceutică le oferă chiar peste 100.000 $.

Într-un anunţ al Comisiei şcolare din Montréal unui inginer mecanic i se oferea maximum 65.425 $, în funcţie de experienţă, iar o secretară de şcoală
primeşte cca. 30.000 $ (15,48 $/h), cerinţele fiind cinci ani de studii secundare şi DEP în secretariat. Unui director în resurse umane, o profesiune des întâlnită, i se oferă între 49.766-66.354 $; trebuie să aibă un bacalaureat în gestiunea resurselor umane sau în administrarea afacerilor.

Într-o situaţie oarecum privilegiată sunt angajaţii de la instituţiile publice, dar, în special, angajaţii sindicalizaţi, deşi administraţia a diminuat progresiv salariile angajaţilor din sectoarele publice (educaţie, sănătate şi servicii sociale). Astfel, salariul mediu anual în administraţia din Québec este de 37.901 $, cu 13,5% mai puţin faţă de salariaţii sindicalizaţi (43.166 $). Cetăţenii obişnuiţi din Montréal întâlnesc zilnic trei categorii de sindicalişti privilegiaţi: cei din transporturile publice (STM), apoi aşa-numiţii colsbleus, precum şi salariaţii de la Societatea alcoolului din Québec (SAQ).

La Congresul Asociaţiei canadiene de transport urban din 2006, STM a câştigat premiul pentru programul său de acces la egalitate. Acest program, iniţiat în 1987 pentru a creşte numărul femeilor angajat e în STM, are în vedere, din 1989, şi angajarea minorităţilor vizibile şi etnice şi intenţionează să recruteze 40% femei şi 25% - membri ai comunităţilor culturale. După cca. 20 de ani de la demararea programului, din totalul angajaţilor STM, 21% erau femei, în special femei de serviciu sau şoferiţe şi doar 11% minorităţi vizibile.

Montreal, oraşul fără borduri
Categoria cols bleus este formată dintr-o adevărată armată de 22.000 de angajaţi ai primăriei, însărcinaţi să menţină curăţenia oraşului, precum şi buna funcţionare a şoselelor, a serviciilor de electricitate, gaze etc., ei asigurând dezăpezirea chiar şi a trotuarelor (contra-cost ). Totuşi, nu de puţine ori, trotuarele devin adevărate patinoare, provocând sute de victime; astfel, în primele trei săptămâni din luna februarie 2006 s-au accidentat 60 de elevi în curtea şcolii; numărul tuturor victimelor care au necesitat îngrijiri medicale în urma alunecării pe gheaţă nu este dat.

În iarna anului 2005/2006, carosabilul era ciuruit de 20 de mii de “nids-de-poules” în cele 27 de arondismente ale metropolei de dimeniuni impresionante, întinse pe 50 km lungime şi 16 km lăţime, chiar dacă, în ansamblu, infrastructura Canadei este demnă de admiraţie. Acţiunea de întreţinere a curăţeniei oraşului, inclusiv în zecile de staţii de autobuz, se desfăşoară doar în perioada martie-octombrie. Ca fapt divers, trotuarele din Montréal nu au borduri.

Angajaţii de la SAQ intră în aceeaşi categorie a sindicaliştilor privilegiaţi, deoarece vânzătorii sunt plătiţi cu 18 $/h (peste 37 mii de dolari pe an), bucurându-se şi de alte privilegii. Un cititor al cotidianului Métro consideră însă că salariul acestora nu este decât unul decent; indecent este faptul că sectorul privat plăteşte mizerabil (doar cu 10-11 $/h) o activitate similară, care uneori este şi singura ce ţi se oferă. Mai puţin decente par să fie indemnizaţiile compensatorii pe care le-au primit doi dintre vicepreşedinţii SAQ care au părăsit societatea: 166.500 $, plus un bonus de 29.000 $, respectiv 127.350 $, plus un bonus de 12.500 $; la aceste sume cash se adaugă şi alte avantaje de care nu se bucură angajaţii obişnuiţi.

În Canada există şi un salariu minim încă din 1919, introdus iniţial doar pentru angajatele femei, apoi generalizat din 1937. S-a propus o metodă „ştiinţifică” de calcul pentru fixarea acestuia şi s-a recomandat ca salariul minim să atingă până la 47% din salariul mediu pe oră. Deci, în 2003 ar fi trebuit să atingă 8,20 $/oră, fapt ce nu s-a întâmplat nici până acum; abia în mai 2008 a ajuns la 8,50, ceea ce înseamnă cea mai mare creştere din ultimii 30 de ani. Salariul minim diferă în funcţie de provincie; în Québec este de 7,45 $/oră (din octombrie 2004), adică 13.559 $/an.

În 2003, în provincia Québec, 5,1% dintre angajaţi aveau salariu minim, iar 23,7% au sub 10 $/oră (echivalentul a 18.200 $/an), în condiţiile în care pragul minim pentru un trai decent al unei persoane singure din mediul urban este de 19.795 $, venit brut. Creşterea salariului minim ar permite o mai bună redistribuire a bogăţiilor şi ar estompa discriminarea salarială dintre femei şi bărbaţi, pentru că 64% dintre angajaţi sunt femei.

Însă creşterea salarială atrage după sine şomaj, deoarece în domeniul serviciilor, cheltuielile legate de mâna de lucru sunt foarte mari: 80% în sectorul restaurantelor şi hotelurilor, 75% în comerţul cu amănuntul, spre deosebire de ansamblul industriei (doar 59%). Reducerea mâinii de lucru prin folosirea noilor tehnologii ar genera într-adevăr şomaj, dar inovaţiile tehnologice determină şi creşterea productivităţii muncii, deci implicit şi o creştere economică.

Un salariu minim mai mare ar înviora economia, iar şomajul pe care l-ar genera ar fi doar temporar. Un dezechilibru în bugetul provinciei provoacă şi faptul că 42% dintre québechezii cei mai săraci nu plătesc deloc impozite. Oare economia provinciei se bazează pe truda celor cu salarii foarte mici care supravieţuiesc din fărâmituri? se întreabă Anick Perreault-Labelle, în volumul „Survivre avec des miettes” (Jobboom, nr. 2, 2005).

Ce poate face un angajat cu un astfel de salariu?

Ne spune o tânără casieră de la un magazin second-hand (L’Armée du Salut): are diplomă de studii secundare (DES), echivalentul liceului românesc şi un salariu de 7,49$/h, câştig care nu-i permite să mănânce decât paste, lapte şi supă. Nu-şi permite să cumpere carne, biscuiţi sau chipsuri, nici să plătească o chirie pentru a sta singură, merge rar la cinema (biletul fiind prea scump). Nici studiile nu şi le poate completa, deoarece costă prea mult şi nu are curajul să facă un împrumut la bancă în acest scop.

Chiar un câştig ceva mai mare, de 9,36 $/h nu-i permite unei menajere să-şi cumpere ochelari noi sau să meargă la teatru. De menţionat că biletele de spectacol sunt scumpe în Montréal, chiar biletele la film, în special dacă este un film 3D; la astfel de spectacole nu prea este simţită prezenţa minorităţii vizibile. Un bilet costă 12 $; reducerile practicate sunt foarte mici: pentru pensionari (fără prezentarea niciunui act) şi adolescenţii între 13-17 ani: 11 $, pentru copiii între 4-12 ani: 9 $, iar pentru o familie compusă din 4 persoane: 39 $. Intrarea la Musée des Beaux-Arts este de 15 $, iar la Grădina Botanică, 9,75 $.

Dacă mai adăugăm faptul că 25% din copiii săraci au unul sau chiar ambii părinţi care lucrează cu normă întreagă, precum şi faptul că micile joburi nu oferă un regim de asistenţă medicală complementară şi nici un regim favorabil de pensionare, avem o imagine mai completă a sărăciei.

În Canada, munca nu te scapă neaparat de sărăcie

Potrivit unui studiu realizat în 2006 la cererea Forumului regional de dezvoltare socială a insulei Montréal, 40% dintre salariaţi trăiesc sub standardul decent de viaţă, adică peste 340.000 salariaţi câştigă sub 20 mii $ canadieni anual, bani care nu rezolvă nici nevoile de bază ale individului, deci munca nu te scapă de sărăcie, observă autorii studiului. Numărul total al persoanelor sărace recenzate în Montréal este de 514.000.

Persoanele cele mai afectate de sărăcie sunt imigranţii, persoanele insuficient şcolarizate, capii familiilor monoparentale, care ocupă joburi prost plătite, în special în domeniul serviciilor: casiere, agenţi de vânzări, comis-voiajori. Raportul Consiliului naţional pentru bunăstare socială sublinia faptul că în 2004, 80% dintre familiile biparent ale sărace din Canada au venituri din salarii. Jumătate dintre ele nu beneficiază de ajutor social sau asigurări sociale şi câştigă în medie 15.000 $/an; cu alocaţiile pentru copii, venitul lor se ridică la 22.000$, situaţie inacceptabilă pentru o ţară cum este Canada.

Una din cauzele pauperizării lor o constituie chiriile prea mari, astfel peste 215.000 de familii din Québec cheltuie peste 50% din venit pentru chirii. Pentru a atenua sărăcia, guvernul din Québec oferă ajutoare financiare: în 2004, cca. 200.000 de familii, ce câştigă între 2.400$ şi 14.810$/an, au beneficiat de acest ajutor. Însă, aceste ajutoare nu constituie decât o subvenţie deghizată care va permite în continuare subsalarizarea angajaţilor de către patroni, împovărând finanţele publice. În 2004, un montréalez din opt trăia din ajutor social (cca. 187.000).

Provincia Québec are şi un procent ridicat de persoane aflate în insecuritate alimentară (5%), care apelează la banca alimentară: în 2000 erau 190.000, iar în 2005, numărul lor se ridica la 350.000, deoarece costul vieţii creşte mai repede decât veniturile, astfel în perioada 1978/98 salariul minim a crescut cu 98%, iar viaţa s-a scumpit cu 127%.

Cobai umani, pentru bani în plus
Se trag şi alte semnale timide în presă cu privire la „portretul alarmant al Québecului”. Liga pentru drepturi şi libertăţi, precum şi organisme sindicale sau comunitare dau publicităţii un raport (12 martie 2006) în care demonstrează numeroasele violări ale drepturilor economice şi sociale, insuficienţa salariului minim, creşterea numărului de bănci alimentare, subfinanţarea în domeniul sănătăţii, criza locuinţelor cu chirii modice. Unii oameni disperaţi acceptă să devină cobai umani, supunându-se testărilor clinice pentru diverse medicamente, în schimbul unor plăţi compensatorii de până la 1.500 $, după cum aflăm din anunţurile publicitare din vagoanele de metrou.

I. Cosmuţă relatează cazul tragic al unui român care a acceptat o astfel de testare din motive financiare şi a sfârşit curând în urma unui cancer de stomac. Într-un panou publicitar afişat în mai multe staţii de metrou, soluţia ieşirii din mizerie a québechezilor este oferită de biserică: „Sur trois continents nous appuyons les populations dans leurs efforts de changements durables. Les pauvreté est partout au Québec. Et partout nous apportons des solutions. Joignez-vous à nous! Les oeuvres du cardinal Léger”; fotografia de pe panou prezintă o farfurie de metal ciobită, în care se află o felie de pâine toast. Chiar salariul mediu, care era de 15,45 $/oră (cca. 30.000 $/an) în 2003 în Québec, rămâne foarte modest, ţinând cont de preţurile mari la alimente, impozitele deosebit de mari, precum şi de creşterea continuă a chiriilor.

Aşa spre exemplu, la un salariu de 30.000 $/an, cca. 30% reprezintă taxe şi impozite reţinute automat de angajator; aceste taxe şi impozite pe veniturile salariale sunt progresive. Numărul celor cu venituri mari este redus: doar 2% din québechezi câştigă peste 100 mii $/an, (dar plătesc 20% din totalul impozitelor), faţă de 4% în Ontario, iar potrivit unui studiu alcătuit de Statistique Canada, doar 11% din angajaţii, având vârste cuprinse între 25-64 de ani, aveau salarii care depăşeau 30 $/oră (în 2001), adică cca. 55.000 $/an.

Într-un clasament al indicelui de bunăstare al locuitorilor din provincia Québec, alcătuit în 2006 şi stabilit după rata şomajului, a veniturilor şi a investiţiilor făcute de primării, Montréal ocupă locul 18 din cele 25 de oraşe ale provinciei, iar oraşul Québec, locul 8.

Economiştii spulberă mitul nivelului de viaţă mai ieftin din Québec faţă de cel din Ontario. În 2004, PIB-ul pe cap de locuitor din provincia Québec se situa pe locul 53 din cele 60 de state americane şi provincii canadiene. În 2006, cu excepţia provinciilor de la Atlantic, Québec avea cea mai ridicată rată a şomajului din Canada (8,5%); şi numărul de asistaţi sociali crescuse.

Robert Gagné, profesor la Institutul de economie aplicată de pe lângă Şcoala de înalte studii comerciale (HEC) din Montréal demonstrează falimentul „modelului québechez” în articolul Vingtans de politiques économiques inutiles au Québec. Aceste politici sunt bazate pe intervenţia statului în scopul declarat al unei mai bune redistribuiri a bogăţiei şi al accesului la serviciile publice. Având ca sursă de analiză Statistique Canada, autorul analizează veniturile medii (după impozitare) din perioada 1980-2001, în provinciile Québec, Ontario şi Alberta şi ajunge la concluzia că săracii din Québec rămân cei mai săraci şi că bogaţii din aceeaşi provincie sunt cei mai puţini bogaţi din cele trei provincii analizate.

Astfel, 20 de ani de intervenţionism al statului şi impozitare excesivă, asociate cu procentul cel mai ridicat de sindicalizare din America de Nord n-au avut nici un efect asupra redistribuirii bogăţiei, iar Québecul a continuat să se pauperizeze.

În 2001, în provincia Québec, 20% dintre cei mai săraci au un venit mediu net de 12.451 $/an; 20 % dintre cei mai bogaţi au 56.243 $, iar pe ansamblu totalizează 29.768 $. În acelaşi an, în Ontario, aceste cifre sunt: 13.723 $; 70.006 $ şi 36.304 $, iar în Alberta: 13.820 $; 68.956 $ şi 36.169 $. Nu stă în picioare nici argumentul că în Québec costul vieţii ar fi mai scăzut; exceptând locuinţele, costul vieţii în Québec şi Ontario este sensibil egal. Apoi, analiza costului vieţii nu ţine cont de diferenţele ce pot exista între calitatea locuinţelor. În acelaşi timp, constată autorul, în Québec se deteriorează şi calitatea serviciilor publice din lipsă de bani.

Atât ziariştii, ca spre exemplu, Alain Dubuc, cronicar la gazeta montréaleză La Presse, precum şi analiştii economici, observă declinul economic al provinciei Québec, condamnat la sărăcie pe termen scurt. Apare o situaţie aparent paradoxală: potrivit PIB, Québecul face parte din clubul bogaţilor şi ar figura în topul celor mai bogate 17 ţări din lume, dacă am considera provincia independentă.

Însă PIB-ul măsoară resursele disponibile pentru a oferi calitatea vieţii colective; după acest clasament, chiar Terra Nova ar fi mai bogată decât Québecul, deşi această bogăţie nu se vede în mod concret. Cauzele sărăciei sunt multiple: provincia are creşterea cea mai mică din America de Nord, productivitatea şi veniturile cele mai mici, o rată mare a şomajului, fiscalizare excesivă, capacitate redusă de atragere a investitorilor (în special după referendumul de independenţă din 1995, când marile companii internaţionale au migrat în Ontario, iar economia Québecului s-a prăbuşit), sindicalizare excesivă.

Provincia are şi datoriile cele mai mari (117 miliarde de dolari, cu sume anuale de rambursare de 7 miliarde de dolari); datoriile istorice ale provinciei datează încă din perioada Olimpiadei din 1976. La polul opus se află provincia Alberta, care în2006 a avut un surplus bugetar de 7 mld. $, surplus care a fost împărţit cetăţenilor, fiecare primind un cec de proprietate de 400 $. Chiar şi datoria Canadei est e imensă: 500 miliarde de dolari.

Una dintre soluţiile propuse pentru a impulsiona prosperitatea provinciei ar fi încurajarea cercetării şi a inovaţiei; mai mulţi cercetători au observat locul periferic pe care îl ocupă Canada în privinţa cercetării ştiinţifice şi a numărului oamenilor de ştiinţă, comparativ cu alte ţări industrializate. Are loc o adevărată migraţie a creierelor în SUA, unde beneficiază de venituri anuale mai mari, gratificaţii, cheltuieli de mutare, iar impozitele sunt mai mici. O altă cauză care contribuie la adâncirea sărăciei este dezindustrializarea, ca efect al globalizării.

Interesată de câştiguri cât mai mari, obţinute prin folosirea forţei de muncă ieftine, majoritatea produselor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi electronicele şi electrocasnicele, chiar şi micile suveniruri ce poartă însemnele Canadei sunt fabricate în China sau în ţări slab dezvoltate din Asia sau America Latină. China este, după SUA, cel de-al doilea partener comercial al Canadei.

Un mic scandal a fost stârnit de către jurnalul Les Affaires, care a dezvălui că marea majoritate a costumele olimpice canadiene, purtate de participanţii la Olimpiada din 2006 sau vândute în magazinele La Baie şi Zellers, au fost fabricate tot în China. Preşedintele Federaţiei canadiene de îmbrăcăminte se declara de-a dreptul jignit că o ţară membră a G-7 n-a fost capabilă să promoveze producţia proprie în acest scop, chiar dacă costurile ar fi fost ceva mai mari. Această politică duce la dispariţia fabricilor producătoare din Canada, dar şi la îmbogăţirea peste măsură a comercianţilor. Comanda costumelor olimpice era impresionantă: pentru 570 de magazine din Canada, la care se adaugă comenzile buticurilor, comenzile on-line, dar şi buticurile din Italia.

Provincia francofonă Québec provoacă o anumită nelinişte şi nesiguranţă locuitorilor săi din cauza tendinţelor sale secesioniste, rivalitatea dintre englezi şi francezi datând încă din sec. al XVI-lea. În urma referendumului din 1995, provincia a fost la un pas de separare, împotriva secesiunii votând doar 50,6% dintre alegători. Tensiunile continuă şi acum, deşi nu prea se vorbeşte despre acest lucru; până şi manualele de istorie pentru elevii din cursul secundar ignoră această realitate. După alegerile federale din 2006, Camera Comunelor din Parlamentul canadian a adoptat o lege prin care recunoaşte provincia Quebec ca naţiune în cadrul unei Canade unite.

În acelaşi an, noul premier conservator al Canadei, Stephen Harper, vizitează Québecul pentru a-l întâlni pe premierul provinciei francofone, fiind, după mai bine de 20 de ani, prima vizită în Quebec a şefului guvernului federal.

Ce meserii pot practica românii care emigrează în Canada

Să emigrezi nu este lucru uşor. Iar atunci când ţara de destinaţie este peste Ocean, iar pentru a ajunge acolo trebuie să treci peste un proces riguros de selecţie, informarea este cea care face diferenţa între o decizie reuşită şi una cu consecinţe neplăcute. Canada are nevoie de profesionişti. Însă, pentru a juca de la egal la egal cu canadienii, probabil la rândul lor imigranţi mai vechi, dar cu cetăţenie şi experienţă, sunt necesari paşi dificili şi costisitori.

Câteva articole din gazetele româneşti din Montréal prezintă, pas cu pas, cum se poate ajunge la practicarea unor meserii precum cea de medic sau de veterinar, de asistent medical şi de profesor.

Există câteva referiri şi la ingineri. Despre practicarea meseriei de medic vorbise chiar şi Alexandru Cetăţeanu în cartea sa „Un român în Canada”, în care tinde să acrediteze iluzia existenţei unui "paradis terestru" în Canada. Totuşi, nu trece sub tăcere dificultăţile legate de admiterea în Ordinul medicilor, atât din cauza limitării locurilor pentru imigranţi, a necesităţii refacerii studiilor, precum şi a taxelor mari.

Selecţia dosarelor se face pe bază de CV, urmat de un interviu. Taxa de admitere la rezidenţă era de aproape 1.000 de dolari, iar cei reuşiţi urmau cursuri timp de încă doi ani pentru a deveni medici de familie şi alţi şase ani pentru alte specialităţi. Examenul de practică pentru stomatologi e şi mai scump: 10.000 de dolari, bani care se pierd în cazul nepromovării examenului. Dar salariile sunt pe măsură.

Două articole româneşti din ziarul românesc Zigzag (din 2005) prezintă condiţiile în care se poate practica meseria de medic.

Într-unul e vorba despre medicul stomatolog Claudia Buracu Ciocârlan. A sosit în Canada în anul 1995. Nu i-au fost recunoscute studiile, dar a reuşit să lucreze ca asistent dentar timp de trei ani. Această practică din Canada a fost hotărâtoare în selectarea dosarului pentru refacerea studiilor, şi nu studiile de specialitate din România. A reluat facultatea de la zero.

Posturile pentru medicii care abia au imigrat, o raritate
Legislaţia se schimbă destul de des şi diferă de la o provincie la alta. Acum sunt obligatorii doi ani de şcoală, iar admiterea durează o săptămână. Examenul e teoretic şi practic, la care se adaugă un examen de limbă engleză. Doctoriţa
Buracu a făcut patru ani de facultate (acum se fac cinci) şi a absolvit în 2001.

A învăţat şi multe lucruri noi despre care în România nici nu auzise. Deci, refacerea studiilor este justificată într-un fel. Medicii stomatologi încep cu un salariu mare, de circa 90.000 $/an şi ajung să câştige şi 250.000 $/an.

Alte posibilităţi de a profesa medicina: venind la masterat

Un medic generalist român, venit în Canada în 1993, a făcut un masterat în fiziologie, fiind plătit lunar cu 1.300-1.500 $. Din 1995 lucrează ca asistent în cercetare, obţinând unul dintre cele şapte posturi oferite de universitate medicilor străini.

În 1999 a trecut examenul de evaluare al Consiliului medical al Canadei, iar din 2000 a reînceput cursurile la medicină, obţinând în 2002 diploma de medic. În 2004 a obţinut şi rezidenţa în medicina de familie. Totul a costat multă muncă şi mulţi bani. Merită sacrificiul?
Cum se echivalează diploma de medic în sistem francofon?

Se depune un dosar care costă între 500-800 de dolari. Urmează un concurs de selecţie, apoi se reiau 18 luni de facultate.

Există şi calea directă, de intrare în rezidenţă, care oferă o specializare, însă abia după promovarea examenelor de licenţă ale Consiliului Medical al Canadei. Toate examenele costă mii de dolari. Fiecare examen, unul teoretic, tip grilă şi examenul practic costă 4.000 - 5.000 de dolari. Dacă nu este promovat se mai adaugă 800-1.000 de dolari pentru fiecare treaptă. Există şi un permis restrictiv pentru medicii din afara Québecului.

Se obţine printr-o evaluare care costă 6.000 de dolari. Apoi, se susţin examene la Consiliul Medical al Canadei şi la Colegiul Medicilor din Québec. Iar permisul trebuie reînnoit anual.

Consecinţa deficitului de medici: 3 ani de aşteptare pentru o operaţie

Într-un interviu publicat în Zigzag român-canadian (nr. 8, 2006), un oficial al Ministerului Imigraţiei din Québec prezenta situaţia medicilor formaţi în străinătate: 150 de medici au dreptul să profeseze în provincie şi alţi 65 au posibilitatea să-şi facă rezidenţa în medicină.

Anevoiosul drum parcurs de medici pentru obţinerea dreptului de practică este în contradicţie cu deficituk de personal medical din sectorul public în provincia Québec. În anul 2006, provincia se confrunta cu un deficit de 650 medici generalişti, 500 medici de specialitate şi 1.600 de infirmiere. Acest deficit are ca urmare un număr mai mic de consultaţii, creşterea perioadei de aşteptare pentru o consultaţie sau o intervenţie chirurgicală (între 6 luni şi 3 ani), precum şi aglomerarea serviciilor de urgenţă ale spitalelor.

Criza e provocată de subfinanţarea serviciilor medicale gratuite. În acelaşi timp este îngrădită extinderea sistemului privat de sănătate, iar medicii din sistemul public n-au dreptul să lucreze şi în cel privat. Deşi medicii specialişti din Québec ajung să aibă salarii foarte mari comparativ cu alte categorii profesionale, ei sunt nemulţumiţi, deoarece salariul le este plafonat la 232.000 de dolari, având nivelul cel mai scăzut din Canada.

În consecinţă, se constată exodul medicilor spre SUA, şi nu doar al celor din provincia Québec.

Unii medici cred că îşi pot găsi de lucru ca asistenţi medicali, dar se înşală. Deşi meseria de asistentă medicală este căutată, imigranţii ajung cu greu să o practice, deoarece meseria de infirmieră canadiană nu este echivalenta celei din România. Condiţia de admitere pentru québechezi este absolvirea unui colegiu, iar imigranţii trebuie să aibă studii superioare pentru a li se recunoaşte cel puţin un an de facultate.

Şansele de a profesa această meserie în Canada sunt relatate în Pagini româneşti (ed.2, 25 febr. 2006) prin două cazuri diferite. Un asistent medical, cu experienţă de 15 ani în România, mărturiseşte că sistemul de sănătate din Québec l-a revoltat: „E absurd ce se întâmplă. Se plâng că nu au personal, dar nici prin cap nu le trece că poate situaţia s-ar rezolva dacă Ordinul infirmierilor ar avea un regulament mai flexibil În loc să profite de aceşti infirmierii imigranţi, în care nu au mare lucru de investit, ei le pun beţe în roate”.

Diferenţa faţă de sistemul medical din România

Al doilea caz este al unei profesoare de limba franceză din România care a decis să se reprofileze pentru profesia de infirmieră. A urmat cursuri de doi ani. Cei care sunt pe ajutor social sau şomeri, beneficiază de un ajutor de la Emploi Québec: li se plătesc taxele şi primesc 200 $/lună pentru transport (cca. 60 $) şi alte cheltuieli. Deoarece avea nevoie de cursuri prealabile de fizică şi chimie, a urmat cursurile pentru adulţi, reuşind să-şi dea examenele în doar trei luni. Pentru admiterea la colegiu a dat examene la franceză, engleză şi matematică, apoi un interviu. Este dificil nu atât nivelul cunoştinţelor, ci ritmul năucitor al examenelor, jumătate din cei înscrişi abandonând. Cine pierde un examen obligatoriu este eliminat şi trebuie să reia toată sesiunea. Nici nu se pune problema unui job în acest timp.

Programul zilnic include 6 ore de cursuri, iar în timpul stagiilor, 8 ore pe zi de spital.

Următorul pas este intrarea în Ordinul infirmierelor. Ce i se pare diferit faţă de România? Relaţia cu medicul. Acesta nu prea se află în spital. Infirmiera trebuie să-l sune la telefon dacă are un caz la care nu se descurcă, iar medicul îi dă indicaţii telefonice. Medicii vin în anumite zile şi adesea medicul aflat de gardă la telefon nu este cel care a operat pacientul şi trebuie pus în temă cu tot dosarul pacientului. În dosar se notează absolut totul despre pacient (pentru a evita reclamaţiile familiei dacă se întâmplă ceva cu pacientul), operaţie care consumă timp.

Poţi emigra şi fără studii superioare

Şi alte profesiuni din sistemul sănătăţii sunt accesibile imigranţilor, dar faptele relatate în continuare în Pagini româneşti (ed.1, 11 mart ie 2006) dovedesc faptul că nu e nevoie să ai studii superioare când emigrezi în Canada, deşi exact cei cu studii superioare sunt chemaţi.

O româncă fără studii superioare s-a înscris la un centru de formare pentru a deveni asistent dentar. Durata studiilor a fost de un an şi jumătate şi a fost nevoită să facă un împrumut bancar. La admitere a dat un test din franceză, engleză şi matematică. Şcoala s-a ocupat şi de găsirea unui job, pe care l-a primit la numai două zile de la absolvire. Cei care au fost asistenţi dentari în ţara de origine îşi pot profesa meseria după cursuri de doar trei luni. Aici se familiarizează cu aparatele, terminologia şi cerinţele specifice Canadei.

Şanse pentru fiecare, dacă au trecut testul răbdării

Şanse pentru fiecare, dacă au trecut testul răbdării

Nici situaţia medicilor veterinari nu este mai bună în privinţa posibilităţilor de practicare a meseriei. Zigzag (nr. 11, mai 2006) relatează două cazuri asemănătoare a doi absolvenţi ai Facultăţii de medicină veterinară, care emigrează în 1999.

Primul, dr. E.S. Negruţ nu a reuşit să afle din ţară ce şanse are pentru a-şi profesa meseria: site-urile facultăţilor nu erau puse la punct, iar Ordinul medicilor veterinari din Québec i-a trimis o broşură stufoasă care nu l-a lămurit.

Abia în Canada, când şi-a găsit un post de tehnician veterinar într-un spital, a aflat că are două posibilităţi.Prima era susţinerea unui examen teoretic (NAVLE), care costa 1.000 de dolari şi care îi dădea dreptul să profeseze în două provincii defavorizate: Manitoba şi Saskatchewan. În celelalte provincii era nevoie şi de un examen practic (NEB), la un an şi jumătate-doi ani de la absolvirea celui teoretic, care costa 9.000 de dolari. Două eşecuri la cel de-al doilea examen atrage după sine şi anularea examenului teoretic.

A doua posibilitate era înscrierea la una din cele patru facultăţi de medicină veterinară aflate în Île-du-Prince-Edouard, Québec, Ontario şi Saskatchewan. Durata studiilor este de cinci ani în Québec şi patru ani în celelalte provincii. Condiţii: existenţa unor locuri rămase disponibile pentru străini, apoi un examen NAVLE şi un examen NEB.

Pentru a fi admis, candidatul trebuie să treacă un interviu, un examen scris tip grilă din materiile studiate la facultatea din Québec, precum şi un test scris pentru testarea spontaneităţii şi cunoaşterea limbii (ulterior acest test a fost desfiinţat). Cel de-al doilea medic veterinar a emigrat în partea engleză a Canadei, la Winnipeg, provincia Manitoba.

A urmat un curs gratuit de trei luni de limbă engleză, a lucrat apoi ca tehnician la un medic român care i-a furnizat şi informaţiile necesare pentru a reuşi la un test teoretic, devenind medic stagiar. A reuşit să treacă şi examenul practic, constând din opt examene la discipline diferite şi trăieşte acum într-un orăşel pitoresc aflat la ţărmul Oceanului Pacific, în provincia Columbia Britanică.

Testele de limbă pot face diferenţa şi după mulţi ani de vechime

În provincia Québec cunoaşterea celor două limbi oficiale pentru cei care lucrează cu publicul este obligatorie, începând cu o simplă vânzătoare care are salariul minim.

Insuficienta cunoaşterea a uneia dintre limbi poate duce şi la concedierea, după cum relatează ziarul 24 Heures: infirmiera E.D., în vârstă de 47 de ani, cu o vechime de 15 ani în meserie, a fost concediată de la Spitalul evreiesc din Montréal, pentru că nu a promovat testul de cunoştinţe de gramatică franceză al Oficiului québechez al limbii franceze.

Situaţia inginerilor imigranţi nu e prezentată în publicaţiile româneşti din Canada la fel de explicit şi prin exemple concrete, ca cea de medic sau de asistent. Se precizează doar faptul că inginerii, indiferent de experienţa pe care o au, nu pot profesa decât dacă intră în Ordinul inginerilor. Câteva informaţii se găsesc totuşi în Zigzag (nr. 1, 2005).

Monopolul ordinelor profesionale

Ordinul inginerilor din Québec deţine informaţii despre toate universităţile tehnice din lume. Dacă o diplomă este emisă de École Polytechnique din Paris, spre exemplu, candidatul este admisibil. Dar, pentru că nicio universitate politehnică românească un figurează pe lista celor admisibile, drumul pentru a fi admis în Ordin este lung şi costisitor.

O soluţie ar fi înscrierea la un masterat, adică cel puţin doi ani de studii în care nu ai timpul necesar pentru practicarea unui job de supravieţuire. Urmează formalităţile pentru admiterea în Ordin, care pot dura destul de mult şi se plătesc nişte taxe. De remarcat, faptul că Ordinul nu judecă un candidat după masterat sau doctorat, ci după prima diplomă, cea de la ciclul I universitar, care trebuie să fie în domeniul ingineriei.

Se dă un exemplu concret: o tânără québecheză a obţinut o diplomă în informatică la Universitatea din Montréal, apoi un master în inginerie la Universitatea McGill, precum şi un doctorat. Totuşi, ea nu a fost admisă în Ordinul inginerilor, deoarece studiile de bază nu sunt în domeniul ingineriei.

Abia după admiterea în Ordin, un imigrant primeşte dreptul de a fi angajat ca inginer junior. Salariul începe de la anumite plafoane: un inginer mecanic începe cu un salariu de peste 46.000$/an, salariu pe care nu-l primesc cei care nu sunt în Ordin, chiar dacă au „norocul” să lucreze în meserie şi desfăşoară o activitate similară celei de inginer.

Din 2001 există, oficial, un program de tutorat, numit Accès rapide à l’ordre des ingénieurs prin intermediul Emploi-Québec, instituţie aflată la dispoziţia imigranţilor în căutare de serviciu. Acest program este practic necunoscut imigranţilor, chiar dacă este menţionat pe site-ul oficial al guvernului canadian (www.micc.gouv.qc.ca).

Până în anul 2000, candidatul care întocmea actele de emigrare şi avea profesia de inginer (notată cu 28 de puncte din totalul de 30, fiind „une profession en demande”), plătea Ordinului inginerilor o taxă de 175 de dolari, şi ataşa actele necesare evaluării. Aceste demersuri nu echivalau cu acceptarea automată în ordin.

Abia la sfârşitul anului 2005, Comisia de lucru privind recunoaşterea diplomelor şi competenţelor profesionale ale persoanelor care şi-au efectuat studiile în străinătate recomandă ca în etapa de selecţie a candidaţilor să se renunţe la termenii professions en demande şi formations privilégiées, care creează confuzie, dând impresia că imigranţii pot găsi mai uşor de lucru potrivit competenţelor profesionale.

Şi cei aflaţi în prag de pensionare au şanse la angajare

Québec are nevoie de ingineri, dar, potrivit unui studiu din 2005, sunt preferaţi cei aflaţi în prag de pensionare. Metodele de angajare sunt prin firmele de plasare în muncă (înscrierea este gratuită, plata acestora făcându-se de către angajator), formarea la locul de muncă, utilizarea reţelei de contacte şi prieteni.

Sunt recrutaţi şi ingineri imigranţi, membri ai Ordinului. O statistică oficială arată că 88% din inginerii titulari ai unui permis de practicare a meseriei s-au format în Canada şi doar 12% sunt imigranţi; 5% dintre aceştia au o diplomă obţinută în Europa, 3% în Asia. Procentul imigranţilor deveniţi ingineri titulari este diferit de la o provincie la alta: cel mai ridicat procent este în Ontario (30%), iar cel mai scăzut este în Québec (5%).

Un rol în această situaţie îl are lipsa de informare a candidaţilor la emigrare asupra etapelor pe care vor trebui să le parcurgă pentru a obţine permisul şi, implicit, costurile pe care le implică.

Reclama atrage, realitate convinge

O altă soluţie a fost găsită de un inginer român dispus să lucreze pentru un salariu bun în Labrador, relatează Pagini româneşti (ed. 2, mai 2006).

O clădire imensă în formă de potcoavă, cu o lungime de peste un kilometru şi cu o înălţimea de 50 m, adăposteşte magazine, restaurante, o şcoală, o bibliotecă, un cinema, săli de sport etc. şi peste jumătate din cei 2.500 de locuitori ai orăşelului. Aceştia, practic, nu părăsesc imobilul din septembrie până în luna mai, din cauza temperaturilor foarte scăzute.

Angajatul este transportat zilnic cu un autobuz la locul de muncă, la 17 km depărtare. Chiria şi cea mai mare parte din întreţinere sunt plătite de companie.Inginerilor imigranţi, cunoscători de limbă engleză, li se oferă “şansa” de a deveni muncitori cu calificare superioară, în urma unei selecţii făcute de Emploi-Québec, şi anume operatori la maşinile cu comandă numerică. Este necesară o perioadă de formare de 645 de ore la École des métiers de l’aérospatiale: „bon salaires, emplois assurés”, spune reclama.

Absolventul primeşte un atestat de specializare profesională, fără echivalenţă în sistemul de învăţământ românesc. Majoritatea se angajează la uzinele Bombardier. Şcoala pregăteşte şi pentru alte meserii ceva mai bănoase, ca de exemplu montator de structuri ale aeronavei.

Mii de ore de studiu şi de perfecţionare

Presa românească din Montréal prezintă un caz fericit al unei inginere ajunsă în top: Ruxandra Botez, profesoară la Departamentul de inginerie – producţie automatizată de la Şcoala de tehnologie superioară din Montréal. A emigrat în 1987, după absolvirea Politehnicii din Bucureşti, Facultatea de aeronave, având şi o experienţă de trei ani. Situaţia ei a fost mai specială: cel care a chemat-o în Canada fiind tatăl ei, medic deja la un spital din Montréal.

A urmat nesfârşite perfecţionări: masterat în inginerie mecanică, doctorat la celebra universitate McGill, apoi, din 1994, studii postdoctorale în SUA. Revenind în Montréal, a lucrat aproape trei ani la uzinele Bombardier, printre altele şi la un proiect comun cu universitatea la care va reuşi să se angajeze în final.

Abia după patru ani există posibiltatea de a deveni profesor permanent, acum fiind director de cercetare pentru masterate şi doctorate (Pagini româneşti, ed.1, mai 2006).
În ceea ce priveşte profesorii, aceştia, deşi n-au ordin profesional la nivelul şcolii secundare, exercitarea meseriei rămâne o problemă pentru imigranţi.

Predarea la nivel secundar presupune obţinerea unui permis de învăţământ şi a unui brevet. Ziarul Zigzag (nr. 4, 2005) prezintă etapele obţinerii acestui permis: întocmirea unui dosar cu actele de studii (traduse în provincia Québec), apoi reluarea studiilor universitare în vederea obţinerii unui bac în educaţie.

În Ontario aceste studii durează doar 8 luni; imigrantul din provincia Québec are dreptul să-şi facă aceste studii (în engleză sau franceză) şi la Ottawa. Primul permis eliberat este provizoriu şi cu el se găseşte destul de greu un job. Între timp trebuie trecut examenul de franceză, care constă în două probe scrise şi două probe orale.

Promovarea acestor examene dă acces la permisul de profesor, valabil cinci ani, timp în care se poate obţine şi brevetul de profesor, care îi dă dreptul de a preda atât în învăţământul privat, cât şi în cel de stat; în învăţământul de stat salariile sunt mai mari şi profesorul se bucură de toate avantajele sociale oferite de lege, dar se mai cere încă un examen de limbă franceză.

În 2006, guvernul Charest a iniţiat un proiect de lege, prin care acordă anumite înlesniri profesorilor imigranţi care n-au cele 450 de ore de psihopedagogie, şi anume, au dreptul să predea cu condiţia să-şi completeze aceste ore prin înscrierea la cursurile unui instituţii de învăţământ superior acreditate de guvern.

Articolul este preluat din studiului "Destinul imigranţilor canadieni în presa scrisă şi electronică", de Hilda Hencz. Informaţiile prezentate au ca sursă datele din perioada 2004-2006, iar studiul a fost publicat în 2008.

Extraordinar: Lumea Vazuta din Cer

2011-04-13T14:05:00.000+03:00

Слияние реки Уругвай и ее притока . Провинция Мисьонес, Аргентина

"Космонавт" на плато Наска. Перу

Деревня на сваях в Tongkil. Филиппины

El Atteuf в Алжире

Храм Рамзеса II в скале Абу-Симбел. Египет

Love Parade в парке Тиргартен. Берлин

Юрты на окраине Улан-Батора. Монголия

Центральный парк в Нью-Йорке

Heart in Voh в Новой Каледонии

Голубятни в Мит-Гамре, Египет. Голубей там разводят на мясо.

Китайцы сушат на трассе в окрестностях Пекина кукурузу

Караван в дюнах. Мавритания

Рыбаки на льду Байкала

Кладбище в Асьюте. Египет

Разрушенная вулканом Paricutin церковь San Juan Parangaricutiro, у подножия этого самого вулкана. Мексика

Дачный поселок в окрестностях Женевы, Швейцария

Сельскохозяйственный ландшафт возле города Коньяк, Франция

Сушка свежеокрашенных ковров. Джайпур, Индия

Коровы на пастбище между дюнами. Чили

Колония императорских пингвинов. Остров Бьюфорт, Антарктида

Рыбак на озере Kossou. Кот-д’Ивуар

Фламинго на озере Nakuru в Кении

Жилые участки в пригороде Копенгагена Брондбю. Дания

Кладбище иракских танков в пустыне близ Al-Jahrah, Кувейт

Сельская мечеть в Мали

Ирригационные круги или "карусели орошения" в Иордании

Ледокол "Louis Saint Laurent" в провинции Нунавут. Канада

Оливковая плантация в Андалусии. Испания

Phi Phi Le возле острова Пхукет. Таиланд

Площадь Шарля де Голля в Париже

Рисовые поля к северу от Покхара. Непал

Растаявший айсберг во фьерде Unartoq, Гренландия

Заросли гиацинта на Ниле, Египет

Гигантская надпись на вертолетной площадке в Нью-Йорке: "Мелисса, выйдешь за меня?"

Фудзияма. Япония

Полет над свалкой в Санто-Доминго. Доминиканская республика

Римский театр в Пальмире. Сирия

Солевые образования в Мертвом море. Израиль

Спутниковые тарелки в Алеппо. Сирия

Царские гробницы в Аюттхае. Таиланд

Припять - заброшенный город возле Чернобыльской АЭС. Украина

Нефтеносная пустыня Athabasca в Канаде

"Тенты мира" художницы Клары Хэлтер в Иерусалиме

Ступа Буднатх - буддийский храм в Катманду. Непал

Стадион Yankee в Нью-Йорке

На уборке хлопка. Буркина-Фасо

Ущелье Bras de Caverne на острове Реюньон

Остров Пальма Джумейра в Дубае. ОАЭ

Трактор на поле возле Бозмана. Монтана, США

Каменный лес Цинги-де-Бемараха на Мадагаскаре

Венеция с высоты

Деревня возле озера Чад. Республика Чад

Уффингтонская белая лошадь - 110-метровая меловая фигура в английском графстве Оксфордшир. Возраст примерно 3000 лет.

Ветряные электротурбины возле Палм-Спрингс. Калифорния

Deasemenea pentru a viziona emisiunea in limba rusa accesa-ti urmatorul link.

Земля, увиденная с неба - фильм Home ( ДОМ ), режиссерская версия Видео, которое изменит ваше представление о Земле

sursa: tvil.ru

Cele mai socante 12 campanii de prevenire a accidentelor rutiere! GALERIE FOTO + VIDEO

2011-04-07T11:40:00.000+03:00

Mesajele de genul "Viteza ucide!" nu sunt foarte eficiente - cand vine vorba de campaniile de prevenire a accidentelor rutiere - daca nu sunt insotite si de o imagine socanta si extrem de sugestiva.

Campanie a politiei rutiere din Bangalore, pentru a avertiza asupra pericolelelor vorbitului la telefon in timpul sofatului

"Centurile tin oamenii impreuna"

"Beat in spatele rotii (eng. wheel) poti ajunge intre alte doua"

"Le-ar placea sa te faca sa te simti bine. Nu te sui la volan niciodata dupa ce ai baut"

"Nu lasa viata sa-ti treaca prin fata ochilor" + mesajul "Incetineste!" afisat pe ultimul panou

Campanie pentru Asociatia olandeza a victimelor traficului rutier din Olanda: "In fiecare an, 40 de oameni mor vorbind la telefon in timp ce conduc". Observati cum telefonul are forma unui sicriu.

Thailanda: "Somnul este mai puternic decat tine"

"Bacheta din spate nu e mai sigura. Pune-ti centura!"

Campanie BMW impotriva condusului sub influenta alcoolului: "Piesele de schimb pentru oameni nu sunt la fel de originale precum cele pentru masini. Nu te urca la volan dupa ce ai baut!"

"Prietenii ar trebui sa fie prieteni pe viata. Nu pentru eternitate"

"Absolut fatal" (referire la o celebra marca de vodca)

Spot TV difuzat in Marea Britanie. "Loviti la 50 km/h, 80% din oameni supravietuiesc".

sursa:protv.md cu referinta la odee.com

Cele mai neobisnuite 5 razboaie din istorie

2011-04-01T08:52:00.000+03:00

O scurta statistica istorica subliniaza faptul ca in ultimii 3500 de ani, Pamantul nu s-a bucurat decat de 230 de ani de pace - o cifra care vorbeste de la sine despre natura belicoasa a speciei umane si despre capacitatea distructiva a acesteia. Fie ca a fost vorba de razboaie de cucerire a unor teritorii, de exterminare a uneia dintre tabere, de conflicte cu scop pur economic, politic sau, pur si simplu, din razbunare, motivele care sa justifice actiunile militare nu au lipsit niciodata. Si totusi, istoria ne arata ca pana si razboaiele au ciudateniile si recordurile lor, hai sa le spune ilare, si ca granita dintre ratiune si nebunia celor care le starnesc este adeseori alarmant de scurta.

5. Razboiul Porcului (Statele Unite ale Americii VS autoritatile britanice din America de Nord) Anul 1859 gasea un continent nord american inca framantat de tensiunile politice nascute, in principal, din ambiguitatea tratatelor teritoriale semnate intre Statele Unite ale Americii si autoritatile britanice din Columbia britanica, precum si de inexactitatea hartilor realizate pana in acel moment. Este si cazul Tratatului Oregon, semnat la 15 iunie 1846, prin care se demarca granita dintre cele doua entitati statale. Confuzia s-a iscat in momentul in care atat autoritatile britanice cat si cele americane si-au sustinut suveranitatea asupra Insulei San Juan, aflata in apropierea Columbiei Britanice, teritoriu al carui statut juridic fusese insuficient clarificat pana la acea data.

Daca britanicii au dat mana libera companiei Hudson Bay sa amenajeze o uriasa ferma de oi pe mica insula, americanii raspunsesera prin trimiterea a circa 30 de colonisti care sa isi ceara drepturile asupra terenurilor care, sustineau ei, li se cuveneau de drept. Conflictul a inceput la 15 iunie 1859, la exact 13 ani de la semnarea Tratatului Oregon, atunci cand Lyman Cutlar, unul dintre fermierii americani, gasea in ograda proprie un porc domestic ce se hranea cu cartofii sai, si asta in timp de proprietarul animalului, irlandezul Charles Griffin, asista amuzat la intreaga scena. Iritat, Cutlar a impuscat porcul, gest pe care ulterior a incercat sa-l repare oferind angajatului Hudson Bay suma de 10 dolari. Cum Griffin a refuzat compensatia, cerand in schimb o suma exorbitanta pentru acea vreme, 100 de dolari, disputa a ajuns in fata autoritatilor britanice care, pentru a-si proteja interesele, au dispus arestarea imediata a fermierului american.

Acesta a fost si momentul in care trupele celor doua state au acostat aproape simultan in San Juan. Pana la 10 august 1859, 461 de soldati americani si 2140 de britanici ocupasera pozitii de lupta si asteptau doar un semn pentru a declansa un nou razboi anglo-american. Din fericire, ambele tabere primisera ordinul de a astepta ca adversarul sa traga primul foc, eveniment care nu a mai avut loc niciodata. „Razboiul Porcului„ s-a incheiat dupa numai cateva zile, SUA si Marea Britanie acceptand de comun acord sa imparta insula. Chiar daca 100 de soldati din fiecare tabara au ramas in San Juan pentru urmatorii 12 ani, pana cand insula a revenit cu totul Statelor Unite ale Americii, conflictul nu a mai fost escaladat niciodata. In fapt, porcul a fost singura a victima a neobisnuitului razboi.

4. Razboiul de 335 de ani (Olanda VS Insulele Scilly)

Un razboi care sa dureze aproape trei secole si jumatate si care sa nu produca absolut nicio victima ar putea parea, cel mult, un subiect de roman al unui scriitor cu o imaginatiei extrem de bogata. Si totusi, acest razboi a avut loc, si nu oriunde ci chiar in inima Europei.

Conflictul a fost deschis oficial in data de 17 aprilie 1651, atunci cand Anglia se afla in prin razboi civil intre parlamentarii lui Oliver Cromwell si regalistii sustinatori ai Printului de Wales. Razboiul mergea vadit catre o victorie a lui Cromwell, cel care impinsese fortele regaliste pana aproape de Cornwall, ultima reduta a acestora. In acelasi timp, flota inca puternica a sustinatorilor Casei Regale isi gasise refugiul in Insulele Scilly, acolo de unde se pregatea sa atace in forta navele oponentilor. In virtutea unei mai vechi aliante cu Anglia, Olanda decidea atunci sa pastreze bunele relatii cu tara care o sprijinse in dobandirea independentei fata de Spania, si se alia cu tabara lui Oliver Cromwell, atata vreme cat era evident ca aceasta va castiga razboiul.

In consecinta, flota olandeza, sub comanda amiralului Maarten Harpertszoon, a blocat navele regaliste in port, cerand reprezentatilor Casei Regale despagubiri uriase in virtutea unor mai vechi conflicte. Cum, evident, acestea nu au fost satisfacute, Olanda declara razboi Insulelor Scilly, asta si ca urmare a faptului ca Anglia, in cea mai mare parte, se afla deja in mainile parlamentarilor. Lasand la o parte strania declaratie de razboi asupra unei mici parti a unui alt stat, flota olandeza s-a retras in luna iunie a aceluiasi an, fara sa traga un singur foc de arma, dupa ce regalistii s-au predat in totalitate amiralului englez Robert Blake. Nimeni nu s-a gandit ca mai era nevoie si de un acord care sa parafeze incheierea oficiala a razboiului.

De abia in 1985, un istoric scotian a semnalat bizarul situatiei, anuntand oficial atat autoritatile Insulelor Scilly cat si guvernul olandez ca se aflau in razboi de peste trei secole. Un an mai tarziu, la 17 aprilie 1986, la exact 335 de ani de la inceperea conflictului, cele doua parti au semnat tratatul de incheiere a ostilitatilor. Razboiul dintre Olanda si Insulele Scilly a fost declarat ulterior drept cel mai lung din istorie si totodata razboiul cu cele mai putine victime... nici una.

3. Razboiul de 38 de minute (Imperiul britanic VS Zanzibar)

Razboiul care a izbucnit la data de 27 august 1896, la orele 09:02 dimineata, intre Marea Britanie si micul stat african, Zanzibar, este considerat si astazi drept cel mai scurt conflict din istorie, el durand nici mai mult nici mai putin decat 38 de minute. A fost suficient insa pentru ca trupele britanice sa produca aproximativ 500 de victime in randul oponentilor sai.

Motivul inclestarii l-a reprezentat moartea sultanului pro-britanic, Hamad bin Thuwaini la 25 august 1896, si inscaunarea succesorului acestuia, Khalid bin Barghas. Guvernul Marii Britanii prefera insa ca pe tronul Zanzibarului sa urce Hamud bin Muhammed, un lider mult mai favorabil intereselor Coroanei Britanice. In consecinta, sultanul Khalid a fost somat sa abdice de urgenta, pretextul oficial pentru aceasta actiune constituindu-l lipsa permisiunii Consulatului Britanic vis-a-vis de succesiunea la tron a acestuia. Raspunsul sultanului in functie nu a fost cel pe masura asteptarii britanicilor, acesta baricadandu-se in palatul regal alaturi de 2800 de sustinatori inarmati, cea mai mare parte dintre acestia fiind civili. Armata britanica a mobilizat de urgenta150 de marinari si 900 de luptatori originari din Zanzibar, alaturi de trei nave de lupta, forta care sa il inlature pe liderul rebel.

Razboiul a inceput oficial la ora 09:02 dimineata, cu un puternic bombardament asupra palatului regal, incheindu-se 38 de minute mai tarziu, la 09:40, odata cu capitularea lui Khalid bin Barghas. In altercatie, circa 500 de sustinatori ai sultanului au fost raniti sau ucisi, in timp ce dintre soldatii britanici, doar unul a fost ranit usor.

2. Razboiul Fotbalului (Honduras VS El Salvador)

La o prima vedere, conflictul din 1969 dintre El Salvador si Honduras ar putea parea cel mai stupid razboi declansat vreodata, atata vreme cat, oficial, totul a plecat de la un meci de calificare la Cupa Mondiala de Fotbal din 1970.

Primul meci dintre cele doua tari a avut loc la 8 iunie 1969, la Tegucigalpa, meci decis in favoarea selectionatei statului Honduras cu 1-0. Returul, jucat la San Salvador in 15 iunie 1969, a revenit gazdelor, El Salvador, cu scorul de 3-0. Meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, s-a jucat chiar pe teritoriul tarii gazda a competitiei, la 27 iunie 1969, si s-a incheiat cu un dramatic 3 – 2 dupa prelungiri in favoarea echipei reprezentative a statului El salvador, si asta dupa ce Honduras condusese la pauza cu 2-1. Aproximativ doua saptamani mai tarziu, la 14 iulie 1969, armata din El Salvador invada Honduras, in ceea ce avea sa ramana in istorie drept Razboiul Fotbalului. Ce se intamplase de fapt?

Tensiunile dintre cele doua tari atinsesera deja punctul culminant inainte de inceperea campaniei de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal. El Salvador, o tara cu o suprafata de cinci ori mai mica decat Honduras, dar cu o populatie de cel putin doua ori mai mare, se confrunta de mai multi ani cu o migratie masiva a propriilor cetateni catre tara vecina, acolo unde densitatea populatiei era mult mai redusa si unde oamenii puteau intra mult mai usor in proprietatea unor terenuri. Pana in 1969, peste 300.000 din cei aproximativ 7 milioane de locuitori ai statului El Salvador migrasera catre Honduras, multi dintre ei in ilegalitate, creand tensiuni intre cele doua state. Altercatia s-a amplificat in momentul in care marii proprietari de terenuri din Honduras au solicitat si au primit acordul guvernului pentru desproprietarirea nativilor din El Salvador si preluarea terenurilor acestora. Pe fondul acestor probleme, nu au intarziat sa apara conflictele in randul populatiei, sentimentele antinationale ale celor doua etnii atingand paroxismul in cel mai scurt timp. Masurile abuzive luate de autoritatile din Honduras au culminat cu expulzarea unei mari parti a imigrantilor salvadorieni, fapt cu rezultate dezastruoase pentru economia statului El Salvador.

Escaladarea conflictului a avut loc in urma celor trei meciuri de calificare la Campionatul Mondial din Mexic, ocazie cu care mass-media din cele doua tari nu a precupetit nimic din a prezenta atrocitatile comise de o parte si de alta, alimentand o stare care putea degenera in orice moment. Inevitabilul s-a produs la 14 iunie 1969, atunci cand armata salvadoriana a invadat Hondurasul cerandu-si dreptul asupra terenurilor detinute de cetatenii sai. Conflictul a durat patru zile, timp suficient pentru ca aproximativ 4000 de persoane sa fie ucise, cele mai multe victime fiind din randul civililor.

Razboiul Fotbalului s-a incheiat oficial la 18 iulie, pacea intrand complet in vigoare doua zile mai tarziu. El Salvador a participat la Campionatul Mondial in ciuda conflictului prin care tocmai trecuse, si a terminat pe ultimul loc grupa din care au mai facut parte URSS, Mexic si Belgia. Bilantul celor trei meciuri – 0 goluri marcate, 9 goluri primite, 0 puncte si ultimul loc dintre cele 16 tari participante.

1.Marele Razboi Emu (Australia VS pasarile Emu)

Poate parea incredibil ca un stat civilizat sa declare razboi, in plin secol XX, unor necuvantatoare, fie ele si vinovate de distrugeri, si sa mobilizeze in acest sens un intreg corp de artilerie. Si totusi, conflictul s-a consumat in realitate, in 1932, in Australia, iar ceea ce este de-a dreptul ilar, este faptul ca razboiul, in ciuda bizarei sale autenticitati, a fost pierdut de oameni in favoarea pasarilor Emu.

Ostilitatile au venit pe fondul unei secete prelungite in vestul Australiei, fapt ce a determinat o veritabila invazie a pasarilor Emu pe proprietatile fermierilor australieni, in cautarea unor surse de apa si de hrana. Se estimeaza ca numarul pasarilor depasea 20.000 iar distrugerile provocate de acestea erau de-a dreptul uriase. Exasperati, localnicii au apelat la ajutorul armatei, iar aceasta a raspuns trimitand o divizie de luptatori din Royal Australian Artillery. Acestia, inarmati cu doua mitraliere grele Lewis si aproximativ 10.000 de role de munitie, trebuiau sa rezolve problema intr-un mod radical, rapid si eficient.

Socoteala de acasa nu s-a potrivit insa cu cea din targ, iar realitatea de pe teren a dovedit ca incercarea de a trage orbeste intr-un grup de pasari care pot atinge viteze de pana la 50 de kilometri pe ora este una sortita din start esecului. Pasarile, un adversar mai mult decat atipic, fugeau de pe „campul de lupta” la cel mai mic zgomot, determinand artileristii australieni sa schimbe de fiecare data pozitiile in urmarirea lor. Timp de patru zile acestia au consumat aproape toata munitia, in timp ce victimele in randul pasarilor numarau putin peste 10 exemplare.

Realizand absurdul situatiei, Ministerul Apararii din Australia a decis incetarea operatiunilor si retragerea imediata a diviziei de artilerie. Costurile intregii operatiuni au fost suportate de fermierii pagubiti, si asta in timp ce ziarele vremii publicau cu litere de o schioapa stirea ca „Australia a pierdut razboiul in fata pasarilor Emu”. A fost cel mai bizar razboi purtat vreodata in istorie.

sursa: descopera.ro

Love Greetings

2011-04-01T08:51:00.000+03:00